Un metru pătrat de apartament poate fi achiziționat acum cu numai 3,7 salarii medii nete. Pentru a cumpăra aceeași suprafață, în 2008, un bucureștean ar fi trebuit să plătească 6,7 salarii, conform calculelor Gândul, ținând cont că acum doi ani salariul mediu net pe economie era de circa 342 de euro și prețul mediu pe metrul pătrat util era de 2. 300 de euro, în timp ce acum salariul mediu net e de 336 de euro, iar costul unui metru pătrat este de 1.450 de euro.

Cu toate acestea, piața imobiliară nu dă semne de revenire. Poate și pentru simplul fapt că, pentru a cumpăra un apartament cu două camere, un bucureștean, posesor al unui salariu mediu net, ar trebui să dedice achiziției imobiliare nu mai puțin de 215 venituri lunare. Valentin Ilie, CEO al agenției Coldwell Banker, nuanțează optimist starea de fapt. “O ofertă cu 5 sau 10 procente sub piață conduce la o vânzare rapidă a unei proprietăți imobiliare chiar și în această perioadă”, ne-a declarat el. Ilie avansează și cifra dincolo de care clienții sunt dispuși să reintre la cumpărare. “În momentul în care rata creditului imobiliar scade sub 300 de euro, cumpărătorul bucureștean este tentat să bată palma”, precizează reprezentantul Coldwell Banker. Citiți mai mult despre evoluția prețului la apartamente pe www.gandul.info