Pretul zaharului a crescut cu 35% de la inceputul acestui an, iar reprezentantii companiilor din industrie estimeaza ca va continua sa urce astfel incat in momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sa atinga pragul de 1 euro/kilogram, cat este media in UE.

“Pana la integrarea in Uniunea Europeana pretul zaharului se va modifica numai in sus”, spune Gheorghe Bejan, director executiv al Patronatului Zaharului. El a adaugat ca la poarta fabricii, pretul zaharului a crescut de la 1,75 lei noi, la sfarsitul anului trecut, la circa 2,4 lei noi luna aceasta.

Majorarea pretului este determinata in primul rand de scumpirea zaharului la nivel mondial (de la 265 de dolari/tona in decembrie la 440 de dolari in februarie), dar si de cresterea costurilor, in special de scumpirea gazului de la inceputul acestui an.

Consumul anual de zahar in Romania se ridica la 500.000 – 530.000 de tone, circa 75% fiind industrial, doar 25% revenind consumului casnic.

“Romania ar trebui sa profite de experienta statelor vecine, in special a Ungariei, pentru a evita situatia de a cumpara zahar dupa integrare din statele vecine, care nu sunt inca membre”, este de parere Bejan.