Posibilitatea înghețării prețurilor la combustibili pe baza legislației existente este în studiul Consiliului Con­curenței și Departamentului de Afaceri Externe, la cererea premierului Emil Boc.

Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, spune că legislația românească permite în­ghețarea prețurilor, deși nu există niciun astfel de pre­cedent într-o piață liberă. Ea a menționat că OMV Petrom va respecta toate prevederile legislației, făcând referire și la con­formitatea cu legislația europeană. “Orice înghețare va fi tem­porară, pentru că ăsta e spiritul unei intervenții ad­ministrative în politica de prețuri comerciale, și bineînteles că vor urma consecințele după expirarea respectivei in­terdicții. Petrom respectă ce­re­rea și oferta. O să respectăm legislația din Ro­mânia, con­form principiului dreptului român și principiilor euro­pene.”
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței Există posibilitatea de a îngheța prețurile în situații excepționale, dar sunt două probleme: legislația există dinainte de aderarea la UE, astfel că trebuie analizat dacă contrazice tratatul, iar pe de altă parte trebuie lămurit ce înseamnă condiții excepționale. Emil Boc, prim-ministru Am invitat la ședința de guvern și pe președintele Consiliului Concurenței și am cerut ca împreună cu Departamentul de Afaceri Europene să ne prezinte dacă acest articol din lege este compatibil cu legislația europeană și dacă poate fi aplicat în România, având în vedere faptul că acel articol a fost adoptat înainte de intrarea în UE. Dacă răspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluție. Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom Înghețarea prețurilor este permisă de legislația românească, dar nu există niciun precedent de acest fel pe o piață liberă. Orice astfel de înghețare va fi temporară, pentru că ăsta e spiritul unei intervenții administrative în politica de prețuri comerciale, și bineînteles că vor urma consecințele după perioada expirării respectivei interdicții. Este momentul să ne concentrăm pe creșterea economică, cer investitorii străini