Produsele alimentare de bază s-au scumpit în perioada iulie 2010 – februarie 2011 cu 20-40% arată indicele ZF care a fost calculat pe baza prețurilor din hipermarketurile din Capitală.
ZF a selectat 15 produse cărora le urmărește prețul din 2008 până în prezent, odată la șase luni, în aceleași hipermarketuri din capitală, Carrefour Orhidea și Real Afi Cotroceni. Aceste produse au fost alese pentru că regăsesc cel mai des în coșul de cumpărături al românilor. În calcului acestui indice ZF a ales pentru fiecare categorie de produse un anumit brand, bine poziționat din punctul de vedere al cotei de piață, produs de unul din jucătorii din top cinci pe categoria respectivă.
Astfel un kilogram de făină Băneasa (1 kilogram) costă 2,8 lei în februarie, cu 41,4% mai puțin decât în iulie 2010. În cazul Zahărului Lemarco (1 kilogram) prețul a crescut în aceeași perioadă de la 3,28 la 4,295 lei, o majorare de 30,9%. Similar, prețul uleiului Floriol (1 litru) a crescut cu peste 35%, de la 5,11 lei la 6,91 lei. Pe de altă Institutul Național de Statistică (INS) a afișat în perioada iulie 2010-ianuarie 2011 creșteri de preț 10,2% la făină. Similar, la zahăr avansul a fost de 8,1%. Singurele produse ale căror prețuri au scăzut – dintre cele analizate de ZF – au fost berea, apa minerală și merele, iar declinul a fost în fiecare caz de 6,1%, 0,1% și 12,4%.