Prețurile alimentelor de bază vor înregistra mai mult de o dublare în următorii 20 de ani dacă liderii din întreaga lume nu vor lua măsuri de reformare a sistemului alimentar mondial, a avertizat organizația internațională Oxfam, potrivit BBC News.
Până în 2030, costul mediu al principalelor culturi va crește cu 120-180%, anticipează organizația. Jumătate din creștere va veni pe fondul schimbărilor climatice, se arată în raportul Oxfam. Organizația face apel la liderii mondiali să îmbunătățească sistemul de reglementare a piețelor de alimente și să investească într-un fond climatic mondial.
“Sistemul alimentar trebuie revizuit dacă vrem să facem față problemelor în creștere legate de schimbările climatice, prețuri în creștere puternică la alimente și criza de pământ, apă și energie”, a declarat Barbara Stocking, director executiv al Oxfam.
Banca Mondială a avertizat de asemenea că majorarea prețurilor la alimente împinge milioane de oameni într-o sărăcie extremă. Potrivit băncii, prețurile alimentelor se situează în prezent cu 36% peste nivelurile din urmă cu un an pe fondul problemelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Oxfam vrea ca țările să se pună de acord cu privire la noi reguli de guvernare a piețelor alimentelor pentru a se asigura că cei săraci nu suferă de foame.
Potrivit organizației, liderii mondiali trebuie să sporească transparența pe piețele materiilor prime și să reglementeze piețele de futures, să consolideze rezervele alimentare, să pună capăt politicilor care promovează biocarburanții.
Grâul s-a ieftinit după ce Rusia a ridicat interdicția de export
Prețul grâului a înregistrat cel mai puternic declin din ultimele trei săptămâni după ce Rusia a anunțat că va permite reluarea exporturilor de cereale, iar ploile ar putea tempera seceta din regiunile franceze în care se cultivă grâu, scrie Bloomberg. Contractele cu livrare în iulie au scăzut cu 4,4%, până la 7,84 dolari pe bușel (27,2 kg), în Chicago. Înainte de această scădere, contractele futures înregistraseră o creștere de 79% în ultimul an, după ce inundațiile afectaseră recoltele din Canada și Australia, iar seceta amenințase producția din Statele Unite și Europa.