Prețurile terenurilor nu vor mai scădea foarte mult în perioada următoare și vor avea loc ajustări în limita marjelor negocierii, de 15-20% din valoarea cerută de proprietari, potrivit Colliers, care estimează că în București prețurile s-au diminuat anul trecut cu 15-30% față de 2009.

“Piața de terenuri va rămâne una a cumpărătorilor, în care tranzacțiile se vor încheia doar la prețuri competitive. Este foarte important ca proprietarii să rămână flexibili, atât în materie de prețuri cât și în diferitele structuri pe care le pot «îmbrăca» tranzacțiile. Nu estimăm scăderi mari de prețuri în viitor, ci doar ajustări minore ale prețurilor în limita marjelor negocierii, și anume 15-20% din prețul cerut”, a declarat într-un comunicat Mihai Bogza, associate director în departamentul terenuri al Colliers International.

Prețurile au continuat să scadă în 2010, deși într-un ritm mult mai scăzut decât în 2009, în București tranzacțiile fiind încheiate la prețuri cu 15-30% mai mici decât în 2009 . Scăderea prețurilor a fost mai abruptă în orașele de provincie, cu excepția acelora în care există 2-3 proprietari dominanți, care controlează mare parte din oferta de calitate și nu sunt presați să vândă, conform sursei citate.

Loturile de teren vândute în București sunt predominant destinate dezvoltărilor de retail sau birouri, și secundar proiectelor rezidențiale (vile individuale sau proiecte de apartamente de scară redusă) sau din sectorul medical. În restul țării, terenurile tranzacționate sunt destinate aproape exclusiv retailului de tip big box sau parcurilor de retail. Citiți mai mult despre evoluția prețurilor terenurilor pe www.mediafax.ro