Concluziiile au fost obținute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendințele activității economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Astfel, în industria prelucrătoare este anticipată o relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +2%). Pentru unele dintre activități se va înregistra tendință de creștere în ceea ce privește estimarea producției – prelucrarea lemnului și a produselor din lemn, cu excepția mobilei (sold conjunctural +19%) și fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie (sold conjunctural +18%).
Pentru prețurile produselor industriale se prognozează o creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +12%). În ceea ce privește numărul de salariați managerii estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare, potrivit unui comunicat al INS.
Pentru volumul producției din construcții soldul conjunctural a fost de +3%, iar pentru stocul de contracte și comenzi indicatorul s-a plasat la -1%. Managerii estimează o scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -7%) și un avans ușor al prețurilor lucrărilor de construcții (sold conjunctural +13%).
“În sectorul de comerț cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendință de creștere moderată a activității economice (sold conjunctural +11%) și a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale (sold conjunctural +15%). Volumul total al vânzărilor de mărfuri va înregistra creștere (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural -1%). Managerii societăților comerciale estimează că prețurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creșteri pentru următoarea perioadă (sold conjunctural +28%)”, se precizează în comunicat.
Conform estimărilor din august, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -8%). Prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural +9%).