Grupul Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Șucu, are două variante de buget în 2012, cea conservatoare fiind construită pe o creștere de 2-3%, nivel similar cu cel din 2011.

“Varianta ambițioasă de buget se bazează pe o estimare de creștere de peste 10% pentru 2012, prin dezvoltarea unor nișe complementare mobilierului care au potențial mare de creștere”, a spus Dan Șucu, președintele Mobexpert.
Șucu, 47 de ani, care a demarat afacerea Mobexpert în 1993, spune că din poziția sa de antreprenor trebuie să găsească soluții pentru a avansa.


“Înțeleg din discursul reprezentanților Guvernului că economia românească se stabilizează. Dar este o stabilizare la un nivel de jos, este o stabilizarea într-o stare de sărăcie. Ca antreprenor, eu nu pot accepta această stare de fapt. Trebuie să găsesc soluții pentru a avansa”, a mai spus Șucu.