Ziarul Financiar își face prima apariție roz-colo­rată pe tarabele vân­ză­torilor de presă, adu­când o veste opti­mistă – „Irakul s-a predat“. 

Același prim număr aducea și declarația de intenție a Ziarului Fi­nan­ciar, „un ziar care va promova cu tărie libera inițiativă, comerțul liber și economia de piață. Și o vom face cu vigoarea unui răget de leu. Bine ați venit la Ziarul Financiar“!

Iată angajamentul asumat în noiembrie 1998 de ZF în fața citi­torilor săi

„Era o vreme când succesul se măsura prin eforturi și rezultate. Cel mai important era cât de mult se muncea. Mult și bun, cu cât mai mult, cu atât mai bun. Pe măsură ce pro­ducția creștea, se punea tot mai rar problema serviciilor, a calității și a eficienței. Uneori chiar deloc. Cel care deținea monopolul era stăpânul absolut. Într-o izolare desăvârșită, el domnea peste toți și toate. Lucrurile însă s-au schimbat.

Ceea ce contează acum este cali­tatea. Oamenii pun preț pe calitate. Cei care oferă servicii și produse de calitate sunt cei care atrag clienți. Cei care oferă cu consecvență servicii și pro­duse de calitate atrag și mai mulți clienți. Iar cei care sunt sensibili la dorințele clienților și la cerințele pieței își vor da seama foarte repede că au mai mulți clienți decât s-ar fi așteptat.

Calitate, servicii, seriozitate, valoare. Iată care sunt standardele Ziarului Financiar, un nou cotidian românesc. Un ziar care se adresează unui cititor inteligent, cu putere de discernământ. Un ziar pentru oamenii care pun preț pe calitate.

Ziarul Financiar își propune să se adreseze cititorului cu respectul pe care acesta îl merită, oferindu-i zilnic știri corecte, obiective și echilibrate din toate domeniile.

Vor fi relatări clare și prompte despre politica internă și interna­țională, afaceri și finanțe. Informația va fi exactă, iar relatarea echidistantă și la obiect. Nu vom evita subiectele controversate și nici nu vom da înapoi în fața aspectelor delicate.

Paginile cu știri pe larg vor duce citi­torul dincolo de actualitatea nudă, drept în miezul problemei. Articolele vor avea prospețime și vor fi la obiect. Limba de lemn a birocraților, avoca-ților și a purtătorilor de cuvînt nu ne reprezintă.

Echipa de ziariști a Ziarului Fi­nan­ciar îmbină experiență, tinere­țe și ener­gie. Potențialul și sursele de infor­mare ale Ziarului Financiar sunt unice în România și chiar în sud-estul Euro­pei.

Modul în care vom prezenta actua­litatea internațională îi va co­necta și le va semnala cititorilor ten­dințele internaționale ale lumii finan­ciare și de afaceri. Vom publica săptă­mâ­nal rapoarte privind ritmul în care evoluează tranziția și reforma în Euro­pa Centrală și de Est. Reușita inte­grării politice și economice a Ro­mâniei împreună cu vecinii săi în Uniunea Europeană și în NATO este un subiect important și apropiat nouă.

Ziarul Financiar este scris, editat și conceput grafic pentru a fi accesibil cititorilor. Paginile simple, dar elegante sunt ilustrate cu foto­grafii și grafică de o mare claritate, care captează atenția.

Fără îndoială, Ziarul Financiar este un cotidian serios. Dar nu plicti­sitor. În fiecare zi, în paginile noastre cei mai buni caricaturiști români dau chip opiniilor lor despre evenimenele interne și internaționale.

Câteva tușe umo­ristice, în joacă, printre paginile ziarului. Ziarul Financiar este un ziar inde­pendent. Nu servește inte­resele nici unui partid sau grup de interese. Asta nu înseamnă că Ziarul Finan­ciar nu are o atitudine. Nici pe departe.“

 

Titlurile edițiilor din 1998:
Tractorul este gata de privatizare. Postul de șef al Băncii Naționale rămâne neafectat de seismele politice : Isărescu va continua să guverneze BNR. Rulmentul se privatizează. Coloșii aluminiului fuzionează: unificarea Alro și Alprom pune pe jar investitorii străini. Începe anul de grație al sistemului bancar: Bancorex, Banca Agricolă și BancPost vor fi privatizate în 1999. NATO amână valul doi. Conel s-a salvat in extremis. Centrala FPS dă afară o treime din personal. FPS e ajutat să vândă Sidex. Cursul leu/dolar va fi predictibil. Bugetul, rectificat cu 26,3 mld. lei. În ’95 România a vândut Irakului tehnică militară. Începe lichidarea marilor perdanți. Société Générale câștigă BRD. România își joacă ultima carte. Autostradă de 250 mil. dolari. Producția scade, prețurile cresc. Declin economic în estul Europei în ’99. Privatizarea băncilor la final. Perspective sumbre de aderare la NATO. BNR confirmă: 10.045 lei/dolar. Lukoil și Gazprom își unesc forțele. Guvernul acordă totuși al 13-lea salariu. O agenție pentru reforma bancară. BNR va folosi euro pentru rezerva valutară. Remeș vrea a doua rectificare bugetară. Iar se schimbă legea privatizării. Primele societăți au intrat în lichidare. Producția scade, prețurile cresc. Lafarge Romcim va investi 50 de milioane de dolari.

Subiecte #1998#zf 15 ani