Compania americana de tehnica digitala Pure Digital a construit prima camera foto digitala de unica folosinta care nu mai foloseste cabluri de conectare sau memorii si costa doar 19.99 USD.
Desi camera este pe piata de mai bine de un an, saptamana aceasta ea va intra cu adevarat in atentia publicului pentru ca va fi disponibila in cea mai mare retea de farmacii din Statele Unite, CVS, urmand ca in scurt timp sa apara in toate magazinele Disney, dupa cum noteaza USA Today.
Pure Digital este o camera de 2 megapixeli, dotata cu ecran color si ofera posibilitatea de a sterge pozele nereusite. Cand memoria se umple posesorul trebuie sa o duca la procesare, in urma careia primeste un CD cu toate fotografiile. Kodak promoveaza pe durata Jocurilor Olimpice un concept asemanator dar camera produsa de ei este pe baza de film si nu are ecran integrat, lucru care nu il ingrijoreaza pe John Kaplan, directorul executiv de la Pure Digital. “Ei doar au informat publicul despre aceasta categorie. As fi fost ingrijorat daca Kodak incepea sa vanda un produs de unica folosinta digital” a spus Kaplan.
Noutatea pe care o aduce modelul lui Kaplan este ca magazinele vor avea pe langa camerele de pe rafturi si o unitate care proceseaza imaginile. Pentru ca modelul digital nu poate fi conectat la PC, utilizatorii trebuie sa se intoarca la magazin, lucru care este pe placul comerciantilor. Pe viitor, Pure Digital vrea ca procesorul de imagini sa poata comunica cu telefonul mobil si astfel utilizatorii sa poata trimite fotografiile de oriunde catre laboratorul foto.
In momentul de fata doar 25% din posesorii de camere digitale printeaza fotografiile pe care le fac, dar conform unor studii ale Photo Marketing Association International acest procent va creste semnificativ.
andrei.dora@zf.ro
Business Hi-Tech
Prima camera foto digitala de unica folosinta
Prima camera foto digitala de unica folosinta