Compania Ursus Breweries, filiala locală a producătorului de bere SABMiller, a înregistrat o scădere de 8% a volumelor vândute în perioada aprilie 2010 – martie 2011, anul financiar al producătorului, potrivit unui raport intermediar publicat ieri de companie. În document se precizează că piața a rămas în recesiune și a continuat să fie “impactată” de măsurile guvernamentale de austeritate.
“Acestea sunt rezultate intermediare, rezultatele finale pentru anul financiar încheiat vor fi anunțate doar în a doua jumătate a lunii mai. De aceea este prematur să vorbim despre evoluția companiei în contextul general al pieței”, a spus Gary Whitlie, președintele Ursus Breweries, care nu a dat alte detalii privind valoarea vânzărilor.Dintre companiile care și-au anunțat până acum rezultatele, scăderea de 8% anunțată în raportul Ursus este cea mai mare din piață, dar ea cuprinde și trei luni din acest an (ianuarie-martie), spre deosebire de competitori care anunță rezultatele în an calendaristic.
Potrivit datelor Asociației Berarii Româniai, anul trecut piața a scăzut cu 3,5%, iar în primele două luni, potrivit calculelor ZF pe baza datelor INS, vânzările au avut o tendință ușoară de revenire (plus 0,6%).
Heineken România, spre exemplu, producătorul brandurilor Golden Brau, Ciuc și Bucegi, și principalul competitor al Ursus, a anunțat o creștere de 7% a cifrei de afaceri în 2010, la 1,2 miliarde de lei brut (267 milioane de euro), în timp ce volumele vândute s-au majorat cu 6% față de 2009. Un alt îmbuteliator, United Romanian Breweries Bereprod (URBB), care are în portofoliu branduri precum Tuborg și Carlsberg, a înregistrat un avans de 3% al cifrei de afaceri și de 7% al volumelor, rate de creștere care includ însă și vânzările de sucuri și ape. În 2009 URBB a avut o cifră de afaceri netă de 343,4 milioane de lei (82 milioane de euro).
Un alt jucător important pe piața berii, Romaqua, care are în portofoliu mărcile Albacher și Dorfer, a anunțat că vânzările de bere au avut un plus de 10% în 2010, fără a comunica însă valoarea acestora. Bergenbier nu și-a făcut încă publice rezultatele financiare.
“În continuare condițiile de pe piața berii sunt dificile. Consumatorii au un apetit redus pentru a cheltui, vremea din ultimul trimestru, ianuarie-martie 2011, a fost mai rece decât în perioada echivalentă a anului trecut. Prioritatea noastră rămâne susținerea unei afaceri profitabile pe piața de aici”, a mai spus pentru ZF Gary Whitlie, președintele Ursus Breweries.
În Europa, volumul de bere vândut de SABMiller a scăzut cu 3% în anul fiscal încheiat la sfârșitul lui martie 2011, reflectând în principal dificultățile din primele șase luni ale anului fiscal, afectate de condiții economice dificile.