Prima de stat oferita clientilor bancilor pentru locuinte a fost majorata de la 15% la 25% din suma economisita anual, potrivit ordonantei de urgenta publicata in Monitorul Oficial. Tot de la inceputul anului viitor, limita maxima a primei de stat va creste de la 150 de euro la 250 de euro. Pe langa prima oferita de stat, clientii bancilor locative beneficiaza si de dobanda bancii, care insa este mult mai mica, de 2-3%, urmand ca la finalul perioadei de economisire clientul sa poata contracta un credit echivalent cu suma economisita sau chiar mai mare, la o dobanda fixa de 5-6%. “Prima de stat este unul dintre cele mai importante avantaje ale produselor de economisire-creditare. Decizia de majorare arata faptul ca se incepe constientizarea, la nivel macroeconomic, a importantei acestor produse pe o piata financiara axata mai mult pe creditare”, a comentat Alexandru Ciobanu, presedintele Raiffeisen Locuinte. Pana in prezent, clientii Raiffeisen Locuinte au beneficiat de prime de la stat in valoare de 13 milioane de euro, echivalent lei.