Cum să nu-l iubești pe Ernest Hemingway care a adus în proză marile aventuri masculine – războiul și corrida, vânătoarea și pescuitul, construind o capodoperă pentru fiecare? Și viața amoroasă a lui Ernest Hemingway este pe măsura bărbației asumate constant: patru neveste foarte diferite între ele, fiecare căsătorie având povestea ei dramatică și plină de culoare.
Hemingway n-a lipsit de la evenimentele mari care au zguduit prima jumătate a secolului XX, prezent ca reporter, și ele au lăsat urme profunde în tot ce-a scris. Iar poveștile de iubire, fie trăite direct, fie privite ca martor, se regăsesc în romanele și în povestirile sale inegalabile și inconfundabile. Pentru fiecare a găsit un stil al emoției directe, minimalist și viguros, ce rezistă și azi la o nouă lectură, oricât de pretențioasă.
Între toate istoriile de iubire trăite de Hem, cum l-au poreclit prietenii și apropiații, prima soție ocupă un loc privilegiat. Poate de aceea, Paula McLain a ales din întreaga biografie a scriitorului perioada căsătoriei cu Hadley, viața lor la Paris, anii duri când s-a dedicat scrisului, întrerupți de misiunile de reporter, intrarea în cercul select al expatriaților, poate de aceea și-a intitulat romanul “Soția din Paris”.
Cei doi, Ernest și Hadley, sunt totuși un cuplu puțin obișnuit în epocă: el aspiră să devină scriitor și își caută mentori care să-l propulseze, duce în el, ca niște bombe neeexplodate, ororile războiului și eșecul iubirii pentru o Agnes, care a decis să se mărite cu altcineva, ea este mai mare cu ani buni și își caută un rost și o ieșire din cercul apăsător al familei și al provinciei în care a trăit.
Ce i-a împins unul spre celălalt? Au multe în comun, cum o simt amândoi – o familie ce i-a ținut în chingi, presiunile cărora le fac față diferit, dorința de a trăi cu adevărat, și mai ales sentimentul că războiul a dat altă valoare vieții, că ea trebuie prețuită prin experiențe de orice fel. Hemingway și-a găsit un mentor în Sherwood Anderson, care-i îndeamnă să plece în Europa și să nu aleagă Roma, ci Parisul, căci acolo vor fi în miezul lucrurilor.
Sfatul urmat îi aduce într-un Paris ce poartă urmele războiului, dar în care cafenelele și saloanele îi adună pe artiștii expatriați și pe bogătașii din lumea anglo-saxonă. Prietenia cu Gertrude Stein și sfaturile ei, aparițiile șocante, frizând excentricitatea ale lui Scott cu Zelda, jurnaliștii și flopper girls, băutura și cocaina – se amestecă în tot ce văd și trăiesc cei doi soți.
Amândoi își păstrează o rutină esențială: el scrie, închiriind o cameră separată ca să se poată concentra, ea știe să-i fie sprijin, cu încredere totală, dar nu oarbă față de firea lui dificilă, păstrând un bun-simț și o privire clară asupra lucrurilor. Hadley îl înțelege și îl acceptă, dar îi sancționează mârlăniile față de oamenii care l-au sprijinit, Hadley naște primul copil și îl crește, dar simte când altă femeie îl acaparează.
Viața tânărului Hemingway este interesantă, privită fiind prin ochii lui Hadley, așa cum o face Paula McLain. Anii formării și timpul petrecut la Paris sunt familiari din biografii și din “Sărbătoare de neuitat”, cititorul le regăsește în roman, văzute din altă perspectivă. Dar mai interesant ca scriitorul tânăr este soția lui.
Hadley are personalitate puternică, o frumusețe naturală, fire deschisă, știe instinctiv că ei nu i se potrivesc nebuniile anilor 20, acceptă să bea cot la cot cu Ernest, totuși nu rezistă menajului în trei văzut la alte cupluri. Prinsă în vârtejul petrecerilor și sporturilor (coride, curse de cai și schi), își păstrează doza de bun simț ce-i salvează integritatea. Dar nu și căsnicia.
Hadley cea omagiată de un toreador la Pamplona, Hadley cea respectată de toți pentru că a făcut din căsătorie o realitate solidă, este părăsită. Hemingway însuși recunoștea că ar fi trebuit să moară atunci pentru a nu mai iubi pe altcineva. Soția din Paris își ia revanșa în roman ca personajul care-l eclipsează pe marele Hem.
Paula McLain, Soția din Paris, traducere din limba engleză și note de Iulia Gorzo, Editura Humanitas fiction, 2012, 344 pag.