La Editura Paideia a apărut în condiții grafice de excepție imensul volum Demetrius Cantemir – Istoria creșterilor și descreșterilor Curții Othman(n)ice. Historia incrementorum atque decrementorum aulae Othomanicae. Versiune românească în ediție princeps – Dan Slușanschi. Prefața traducerii românești de acad. Virgil Cândea.
Pe ultima copertă, prof. dr. Ion Bănșoiu, președintele editurii Paideia, scrie: “La 300 de ani de la apariția versiunii franceze, abia acum literatura istorică de bază în limba română se îmbogățește cu acest tratat, grație inițiativei intelectuale de vocație națională pe care a avut-o și a dus-o strălucit până la capăt, cu ultima suflare, la modul propriu, eminentul clasicist al Universității București Dan Slușanschi.” De asemenea, în prefața sa, acad. Virgil Cândea precizează: “Oricât ar părea de curios, magistrala operă a lui Cantemir asupra istoriei Impărăției Otomane nu a fost publicată niciodată până la ediția critică din 2001 a prof Dan Slușanschi, pornind de la originalul latin regăsit de noi în 1984, ba nici măcar în forma ei completă.”
Trebuie să spun de la început că, atunci când am citit aceste rânduri, am fost ușor derutat. Prin 1960, elev fiind, am cumpărat de la un anticariat “Istoria Imperiului Ottomanu. Crescerea si scaderea lui. Cu note forte instructive de Demetriu Cantemiru, principe de Moldovia. Traducerea romana de Dr. Ios. Hodosiu. Bucuresci. Editiunea Societatei Academice Romane, MDCCCLXXVI”, un uriaș volum cu foile îngălbenite, în limbajul încântător al primelor tipărituri în scrierea română modernă, cu care, chiar dacă nu l-am citit din scoarță în scoarță, m-am delectat ani la rând. (Ba chiar, “inspirat” de istoria unuia dintre sultani, dintre cei mai sângeroși, am scris, cu tocul cu peniță, la 14 ani, o naivă tragedie în “trei acte și nouă tablouri”! Avea … 213 pagini!). Intrigat, am început să cercetez, convins că cei doi oameni de cultură citați în primul paragraf al acestui articol nu puteau greși, dar și că ceea ce am eu în bibliotecă de o jumătate de secol este chiar “Istoria” cu pricina (și ca dovadă îi reproduc prima pagină în a doua fotografie), că trebuia să existe o explicație. Explicație pe care, aflând-o din aproape în aproape, o împărtășesc acum.
Cu manuscrisul “Istoriei creșterilor și descreșterilor Curții Othmannice” (dar și cu alte manuscrise) a plecat în apusul Europei, la începutul veacului al XVIII-lea, fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh, după moartea tatălui său. A încercat să găsească editori. Traducerea lui Tindal în englezește a apărut la Londra, în 1734, și a fost reeditată în 1756. Traducerea franceză a lui De Joncquières a apărut în 1743, la Paris. Cea a lui Schmidt-Schroder, în germană, la Hamburg, în 1745.
“Dar pastorul Nicholas Tindal – subliniază acad. Virgil Cândea – a publicat doar un fel de «remake» al lucrării lui Cantemir. Tindal a schimbat numărul Cărților, a alăturat adnotările textului, ștergând diferențe fundamentale dintre informațiile datorate Cronicilor turcești și contribuțiile proprii ale Princepelui, a omis destule pasaje mai dificile, a făcut modificări nejustificate. Chiar și așa, traducerea l-a făcut cunoscut și lăudat pe Dimitrie Cantemir.” Toți ceilalți traducători, inclusiv cel german, au tălmăcit, la rândul lor, traducerea lui Tindal. Manuscrisul a fost vândut și revândut, a rămas ascuns în biblioteci, a ajuns la Universitatea Harvard la începutul secolului trecut, a fost redescoperit în 1955 și cercetat de români, mai precis de acad. Virgil Cândea, abia treizeci de ani mai târziu. Textul latin a fost difuzat prima oară într-o ediție facsimilată de Editura Roza Vânturilor, în 1999, apoi în 2001, de Editura Amacord.
Dar “Istoria…” nu era chiar necunoscută românilor. Un moment semnificativ pentru cultura română l-a constituit amplul proiect al Academiei Române de editare a Operelor Principelui Dimitrie Cantemir, început în 1872. În cadrul acestuia, luptătorul pașoptist, juristul si publicistul Iosif Hodoș, unul dintre întemeietorii Societății Academice Române, a redat după versiunea germană, “Istoria Imperiului Otoman. Cresterea si scăderea lui, cu note foarte instructive de Demetriu Cantemir, Principe de Moldavia. Traducere de Dr. Ios. Hodosiu, Partea I-II, Bucuresti, 1876-1878”. Pe lângă includerea notelor în subsolul paginilor, Hodosiu a tradus și Viața lui Demetriu Cantemir, fost domn al Moldovei. (Iosif Hodosiu, 1829-1880, de felul său de prin Bistrița, participant la Revoluția de la 1848-49, a colaborat și la Dicționarul Academiei.) Așadar Iosif Hodosiu a tradus după Johann Lothar Schmidt, care urma forma lui Tindal, de vreme ce nu avea la dispoziție niciun manuscris sau text tipărit latin.
Ediția de acum, publicată de Editura Paideia, este prima după manuscrisul latin aflat la Harvard și care pare că dispune de toate argumentele pentru a fi considerată științifică.
“Dan Slușanschi – spune acad. Virgil Cândea – a tradus o mare operă făcând la rândul lui operă. Întârzierea, greu de explicat, cu care a apărut versiunea românească, așteptându-se inițiativa academică, a purtat totuși un avantaj exploatat de Dan Slușanschi la extrem: a fost folosit imensul progres făcut de istoriografia domeniului și aportul recent al erudiției filologice… Ediția de față reproduce fidel textul în aranjamentul lăsat de Dan Slușanschi.”
Dan Slușanschi (1943 – 2008) a fost un filolog român, indoeuropenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, specialist în filologie clasică și indoeuropenistică, traducător al lui Homer, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul a 28 de manuale, studii, ediții critice, traduceri literare și de specialitate și a peste 50 de articole și 80 de recenzii științifice. A dat monumentale versiuni românești ale “Iliadei”, “Odiseii” și “Eneidei”. În 2007 a primit Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pentru ediția critică a lucrării “Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae/ Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, de Dimitrie Cantemir“, apărută la Editura Institutului Cultural Român în 2006.
Traducerea tratatului istoric al lui Cantemir este o faptă de înaltă știință săvârșită cu o meticulozitate rară de către Dan Slușanschi, în ideea că orice amănunt este semnificativ și la fel de important ca lucrarea însăși.
Demetrius Cantemir – Istoria creșterilor și descreșterilor Curții Othmannice. Historia incrementorum arque decrementorum aulae Othomanicae. Versiune românească în ediție princeps – Dan Slușanschi, Editura Paideia. Traducere românească și indice de Dan Slușanschi. Prefața traducerii românești de acad. Virgil Cândea.