Robert Bolaño – 2666. Editura Univers. Trei volume. Traducere din spaniolă și note de Eugenia Alexe Munteanu.
A apărut, în sfârșit, romanul 2666 al lui Robert Bolaño, o capodoperă cu o poveste aparte. O spun editorii: „Romanul este scris în ultimii trei ani ai lui Bolaño, într‑o cursă contra cronometru cu moartea. Alcătuit din cinci părți pe care autorul, într‑o încercare de a asigura viitorul financiar al copiilor săi, le intenționa publicate drept cinci romane separate, 2666 a apărut totuși drept o singură carte, valoarea literară a ansamblului fiind mult prea mare pentru a fi divizat din rațiuni comerciale. Toate cele cinci părți contribuie la configurarea unui spațiu în care crima și literatura sunt două fețe ale aceluiași mister. Orașul Santa Teresa din deșertul Sonora, la granița Mexicului cu SUA, este scena unor crime în serie împotriva femeilor, dar și destinația finală a celui mai important scriitor german al secolului trecut, Benno von Archimboldi (personaj fictiv).”
În Chile, romanul a câștigat Premiul Altazor în 2005. În SUA a câștigat National Book Critics Circle Award în 2009 (premiu acordat postum).
Critica l-a întâmpinat mai mult decât elogios. „La 40 de ani după ce García Márquez a zguduit literatura din temelii cu Un veac de singurătate, Bolaño o face din nou. 2666 este, pur și simplu, epocal. Fără îndoială, prima carte mare a secolului XXI.“ – The Complete Review
„Nu un roman, ci un breviar al timpurilor prezente, un imens manual de doliu și de melancolie. Un De profundis baroc și enigmatic, crima pasională a unui om care a murit de și pentru literatură și care lasă supraviețuitorilor această carte, așa cum o armată învinsă pârjolește pământul în urma ei.“ – Olivier Mony, Le Figaro
„Data viitoare când mai auziți pe cineva vorbind de «moartea romanului», dați‑i în cap cu 2666. Și apoi puneți‑l să‑l citească. Cinci cărți într‑una singură, desăvârșit întrețesute nu doar prin idei recurente și personaje, ci și printr‑un umor torențial, o profundă umanitate și o vervă dezlănțuită, capodopera postumă a acestui magician […] trebuie să se afle în orice bibliotecă demnă de acest nume.“ – Boyd Tonkin, The Independent

Roberto Bolaño (1953-2003) a fost un scriitor chilian care a publicat romane, povestiri și eseuri foarte apreciate în toată lumea. A trăit în Chile, Mexic și Spania. Pentru romanul „Detectivii sălbatici” (despre un grup de poeți mexicani de avangardă), tradus și acesta în românește, a primit premiul Rómulo Gallegos. Cu șase luni înaintea morții, colegii scriitori sud-americani l-au declarat, la o conferință internațională desfășurată la Sevilla, cel mai important reprezentant al generației sale.
Romanul 2666 are cinci părți legate, în diferite moduri, de morțile nerezolvate a peste 300 de tinere femei sărace și needucate în orașul mexican Ciudad Juárez (Santa Teresa în roman). Prima parte descrie un grup de patru critici literari europeni (o englezoaică, un francez, un italian și un spaniol) care își fac o carieră numai din analiza operei romancierului german Benno von Archimboldi, pe care speră să-l întâlnească, la sfârșitul carierei sale într-un oraș mexican prăfuit de provincie. Eșuează. Partea a doua se concentrează asupra lui Óscar Amalfitano, un profesor chilian de filosofie care ajunge și el la Santa Teresa, însoțit de tânăra sa fiică Rosa, despre care profesorul crede că va fi o victimă a asasinatelor din oraș. În partea a patra, ziaristul american Oscar Fate, care lucrează pentru o revistă afro-americană, sosește la New York la Santa Teresa și se confruntă cu asasinatele din oraș. Partea a patra e o cronică a uciderii celor 112 de femei din Santa Teresa, între 1993 și 1997. În ultima parte ni se dezvăluie, între altele, că posibilul suspect al crimelor este nepotul lui Archimboldi.
Fiecare dintre aceste cinci părți este în sine un roman și chiar poate fi citit independent.
Vom reveni asupra cărții pe larg.