Editura Gunivas din Chișinău a tipărit anul trecut un volum pentru care a obținut Premiul Revelația Anului la Salonul Internațional de Carte, ediția a XXI-a, organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Este vorba de descifrarea unui manuscris autograf datat 30 iulie 1826 și conservat în Biblioteca Academiei Române din București care conține versuri de inspirație religioasă compuse în mânăstirea Agapia din Moldova, de Shimonahia Xenia Iordachi Hagiu.*) Pentru prima dată este adusă la cunoștința specialiștilor și a publicului opera inedită a unei voci feminine care conjugă credința și poezia într-un limbaj liric surprinzător prin simplitatea și intensitatea sa.
Manuscrisul cuprinde aproximativ 2000 de versuri. Autoarea nu este chiar necunoscută, deoarece Ioanichie Bălan, cunoscutul duhovnic și arhimandrit de la mânăstirea Sihăstria, îi face un portret în cartea sa „Patericul românesc”. Potrivit cercetătorului ieșean N.A.Ursu (istoric literar și membru corespondent al Academiei, în vârstă de 86 de ani), Xenia ar fi fost fiica biv-vel armașului Iordache Hagi și ar mai fi avut o soră – Catinca. Xenia a fost dată de părinți la învățătură, dar când au vrut s-o mărite, Xenia a ales viața monahală, mai întâi la Socola, apoi la Agapia.
Limba acestor stihuri, după cum subliniază N.A. Ursu, e plină de „particularități dialectale moldovenești“. Xenia versifică scene și parabole biblice, preamărește virtuțile credinței și virtuțile în general, se ține de sinaxar (maicile îi recitau versurile la sărbători) și compune imnuri către Fecioară (un fel de mic acatist) și către Mântuitor. Versificația e fluentă, în general euritmii folclorice.
Textul a fost descifrat de Eugenia Dima, lexicolog, filolog și cercetător la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” din Iași, care a vorbit revistei „Orizonturi culturale italo-române” despre semnificația acestei importante descoperiri pentru istoria literaturii române, în perspectiva legăturilor profunde dintre poezie și spiritualitate în tradiția ortodoxă românească. „Textul Xeniei, scris într-o perioadă de tranziție spre modernizare a limbii române, conține elemente lexicale specifice limbii vechi sau limbajului bisericesc (cercare, grăire, pre, năzui, prunc, smeri, vecinic), împrumuturi din neogreacă care nu s-au păstrat în limba literară modernă sau au fost adaptate conform normelor limbii vechi (afierosi „a conserva”, heretisire „felicitare”, Iglengisi „a se distra”; garofă, poiticești, ritoricească), dar și neologisme latino-romanice (diamant, patrii, politică, politicos, ponturi). Sunt prezente inovații care au apărut încă din secolul al XVII-lea și care aveau tendința de extindere din secolul al XVIII-lea în fonetică (adică, căci, cuprinzi, dregător, drept, folos, norod, poftă, răutate) și în morfologie (gen.-dat. fem. firii, lenevirii, vieții, pl. greșeli, viitorul voi răbda, forma deiotacizată mă ascund), au fost generalizate în secolul al XIX-lea și au pătruns în limba literară modernă.”
Iată și câteva exemple de versificații:
Mărturisirea de credință de la începutul manuscrisului tipărit acum:
„Adivărul în veac rămâni,
Minciuna nu-l va răpuni,
Măcar di se luptă foarti,
Vrând di pre pământ a-l scoati.
Însă pren curgire vremii
Va lipsi boldul smintelii
Și se va face uniri,
În dooă părți răsplătiri“
Sau „La naștire lui Hristos”:
1. Astăz Hristos s-au născut
În peștiră pre pământ,
Iar Fecioara-L culcă-n iesli
Că smerenii primești.
O, minuni di mirari
Și spaimă cu-nfiorări!
Peștira din Vifleím
Fu lăcaș lui Imanoil,
Celui di proroci vestit.
Iată-L-ăi, prunc au venit,
Iar maghii di la răserit
Cu steaoa vestită
Și di doi ani pogorîtă,
Când pre idoli au zdrobit
Și pre fântână-au șezut.
Iar fântțna-nchipuești
Pre Fecioara ci-L hrănești.
Deci iată, maghii au sosit,
Închinăciuni și daruri dând
Aur, smirnă și tămâi,
Că în veci va să rămâi.
*) Shimonahia Xenia Iordachi Hagiu de la mânăstirea Agapia. Prima poetă în istoria literaturii române. Stihuri, Editura Gunivas. Ediție îngrijită de Eugenia Dima, studiu introductiv de N.A. Ursu, desene de Teodor Buzu