Industria auto locală, care include peste 100.000 de salariați și rulează anual afaceri de peste cinci miliarde de euro, începe să dea semne de revenire în acest an, potrivit primei ediții a Anuarului “Piața Auto 2012”.

Vânzările de mașini au scăzut cu aproape 70% în ultimii patru ani, însă în primul trimestru al acestui an firmele au revigorat piața și au dus înmatriculările “pe plus”. Mai mult, în anuar se regăsesc informații cu privire la evoluția prețului combustibililor la pompă, a pieței de leasing și serviceuri auto.

Totodată, ZF pune pe masă ofertele lansate de jucătorii din piață, fie prin programul pentru stimularea reînnoirii parcului auto, fie pentru mărcile premium. Fiecare ofertă este prezentată clar și se specifică valoarea discountului, prețul redus, dar și cel standard. Pentru a atrage clienții, dealerii și importatorii vin acum cu reduceri de câteva mii de euro, la care se adaugă și “discountul” de 2.700 de euro oferit prin programul de casare.

Alături de vânzările de mașini, cea mai importantă componentă a industriei auto locale o reprezintă și cei doi constructori, Dacia și Ford, care împreună pot duce producția la peste 400.000 de unități în acest an.

Lansarea de noi modele are un impact direct asupra vânzărilor unei mărci și implicit asupra pieței locale. Astfel, în anuar sunt prezentate cele mai așteptate automobile din acest an, cu un impact direct asupra vânzărilor mărcii respective. Printre cele mai așteptate automobile din acest an sunt noul Ford B-Max, primul autoturism al constructorului american produs oficial la Craiova, dar și Dacia Lodgy, monovolumul care ar putea dubla piața locală a mașinilor de familie, cu toate că este asamblat în Maroc.

Anuarul este distribuit, începând cu data de 3 mai, împreună cu Ziarul Financiar abonaților acestuia.