Compania ruso-britanica TNK BP este primul investitor care se retrage din cursa pentru Petrom chiar inainte de a avea acces la camera de date privind cea mai mare companie de pe piata romaneasca.
Ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, a anuntat ieri numele primului investitor care face pasul inapoi din randul celor 11 asteptati sa depuna oferte neangajante (fara pret) pana pe 21 noiembrie. In cursa mai raman deocamdata 10 companii, din care numai una ruseasca – gigantul gazier Gazprom, companiile americane Occidental, ConocoPhilips, Alon, grupul italian ENI, casa de comert Glencore (Elvetia) si “plutonul” de companii interesate de o extindere in regiune precum OMV (Austria), MOL (Ungaria), PKN Orlen (Polonia), Hellenic Petroleum (Grecia).
“TNK BP a notificat in scris ca nu vrea sa mai participe la privatizarea Petrom. Compania s-a retras inainte de a avea acces la camera de date; avem aceasta scrisoare oficiala de la TNK BP”, a spus ministrul economiei, care nu a putut preciza care sunt motivele retragerii companiei.
Surse din piata afirma ca TNK BP (printre primele companii ce au depus o expresie de interes la Petrom) nu era interesata de productia de gaze a companiei, ce face parte din actualul portofoliu al Petrom.
“Reprezentantii companiei sperau ca la un moment dat sa se produca o bresa in ceea ce priveste vanzarea Petrom ca un intreg pentru a nu prelua acele active care nu prezentau interes pentru TNK BP. Decizia acestora de a nu participa la Petrom a fost luata in luna octombrie”, au spus sursele citate.
Alte informatii aparute pe piata indica faptul ca TNK-BP, o companie abia formata, nu dispune de nivelul de lichiditate cerut de tranzactia de preluare a 51% din Petrom, estimata de analisti la aproximativ 1 a€“ 1,4 miliarde dolari. Statul roman vinde direct 33,34% din actiunile Petrom catre investitorul strategic, care va participa ulterior la o majorare de capital pentru a ajunge la o participatie de 51%.
Pana la inchiderea editiei, reprezentantii TNK BP nu au putut fi contactati pentru a detalia motivele retragerii din cursa pentru Petrom.TNK BP a tatonat in ultimele luni terenul pentru alegerea unei case de avocatura puternice de pe piata romaneasca, care sa-i asigure servicii de consultanta juridica necesare tranzactiei de la Petrom, fiind purtate discutii cu casa de avocatura Popovici si Asociatii, potrivit unor surse de pe piata.
TNK BP este al treilea grup petrolier rus, dupa YukosSibneft si Lukoil, si al zecelea la nivel mondial. Cu o cifra de afaceri anuala de 6 miliarde dolari, TNK BP a luat nastere in vara acestui an ca o societate mixta detinuta in proportii egale de catre gigantul petrolier britanic British Petroleum si un consortiu rusesc format din grupul Alfa, companiile Access Industries si Renova. Tranzactia, in valoare de 6,15 mld. $, este considerata cea mai mare investitie straina din istoria Rusiei.
In prezent, situatia din Rusia este instabila, datorita arestarii lui Mihail Kodorkovsky, presedintele celei mai mari companii petroliere rusesti a€“ YukosSibneft, care a generat o vie emotie printre investitorii straini din Rusia.
Initial, interesul TNK BP pentru Petrom a fost exprimat oficial de German Khan, directorul general al companiei, in contextul unei strategii de extindere in spatiul Europei Centrale si de Est a comertului cu titei si de majorare a productiei proprii petroliere, o alta tinta fiind compania turca de rafinare Tupras.
In acest moment, una dintre putinele companii dispuse sa cumpere Petrom ca o companie integrata de petrol si gaze “cu banii jos” este compania petroliera americana Occidental Oil and Gas Corporation, cu sediul la Los Angeles.
Potrivit ultimelor informatii din piata, mai multe companii se vor retrage din cursa pentru Petrom, in conditiile in care nu sunt interesate de o preluare pe cont propriu a companiei romanesti si nu au parteneri pentru formarea unui consortiu.
Deja, concernul gazier rus Gazprom poarta discutii de ceva vreme pentru formarea unei aliante cu casa de comert internationala Marco International, proprietarul producatorului de aluminiu Alro Slatina.
Pe de alta parte, oficialii gigantului american ConocoPhilips au emis semnale clare ca sunt interesati de preluarea retelei de distributie a carburantilor (downstream) si potential de activele din domeniul rafinarii, cautand partener de consortiu cu interese complementare in Petrom. Polonezii de la PKN Orlen sunt interesati de portofoliul de gaze al Petrom, cu o productie de 6 mld. metri cubi, pe fondul unor discutii ajunse la rang de interes guvernamental privind o fuziune cu grupul petrolier ungar MOL.
Grupul petrolier austriac OMV este si el interesat de o preluare partiala a activelor de la Petrom, respectiv a productiei de titei si de gaze, precum si de o parte a retelei de benzinarii. Austriecii sunt interesati de gasirea unui partener de consortiu, avand in vedere anvergura tranzactiei de la Petrom, potrivit lui Werner Schinhan, vicepresedinte responsabil cu dezvoltarea, achizitiile si fuziunile in cadrul grupului petrolier OMV.
Miscarile facute de investitori in directia formarii de consortii pentru preluarea Petrom nu au trecut neobservate de ministerul economiei si comertului, proprietarul Petrom, care intentioneaza sa prinda in contractul de privatizare clauze prin care viitorul proprietar sa nu poata “sparge” compania si s-o vanda pe bucati pentru un anumit numar de ani de la preluare.
In culisele privatizarii Petrom, o alta lupta cu miza importanta este cea dintre casele de avocatura de pe piata romaneasca.
Astfel, miza contractului pentru consultanta juridica acordata viitorului proprietar, inclusiv in perioada postachizitie, este estimata la 1 – 1,5 mil. $. Marile case de avocatura de pe piata romaneasca nu au ramas indiferente, astfel ca Musat si Asociatii asigura serviciile de consultanta juridica pentru maericanii de la Occidental, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) pentru grupul petrolier austriac OMV, iar Racoti, Predoiu si Asociatii asista pentru tranzactia de privatizare rusii de la Gazprom.
Statul roman, detinator a 93% din actiunile Petrom, este asistat de consortiul format din bancile de investitii Credit Suisse First Boston si ING Bank, consultanta juridica fiind asigurata de cea mai mare casa de avocatura din Europa, Linklaters (Marea Britanie).
Incheierea procedurilor de privatizare este prevazuta pentru 31 martie 2004. Potrivit strategiei de privatizare, salariatii Petrom vor putea cumpara pana la 8% din actiunile companiei, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va putea detine pana la 10% din Petrom.
Petrom produce 6 mil. tone de titei, 6 mld. metri cubi de gaze, are doua rafinarii cu o capacitate de procesare de 8 mil. tone pe an a€“ Arpechim Pitesti si Petrobrazi Ploiesti, active in petrochimie, precum si o retea de distributie a carburantilor formata din 695 de puncte de vanzare, respectiv depozite angro.
Petrom a avut o cifra de afaceri de 2,2 mld. $ in 2002 si un profit net de 69 mil. $ la aproximativ 60.000 de angajati. Pe bursa, unde sunt listate 7% din actiunile companiei, principalii actionari minoritari, cu detineri de circva 1 a€“1,5% sunt Federatia Sindicatelor Libere Independente Petrom, SIF Oltenia, fondul american de investitii Broadhurst Inv. sau Iulius Baer.
Pe bursa din Bucuresti, ultima cotatie a actiunilor a fost de 1.420 lei, pret la care capitalizarea este in jur de 1,6 mld. $.
adrian.mirsanu@zf.ro