Primăria Cluj-Napoca vrea să acceseze o finanțare nerambursabilă de circa 9 mil. euro, din fonduri europene, pentru refacerea a cinci străzi din oraș. Din banii disponibili prin intermediul Axei 1.1 din Programul Operațional Regional destinat polilor de creștere, Clujul poate depune proiecte de reabilitare a infrastructurii de acces către obiective de interes istoric și turistic, spun reprezentanții municipalității clujene.
Proiectele de reabilitare prevăd atât refacerea trotuarelor și a drumului, cât și dotările urbane, de la iluminat stradal, arhitectural, până la mobilier urban. Străzile analizate sunt Avram Iancu, Moților, Memorandumului, I.C. Brătianu și Kogălniceanu. Pentru primele patru obiective primăria are în vedere refacerea și modernizarea căii de rulare, precum și a trotuarelor. Străzile vor fi refăcute de la nivelul de fundație și asfaltate, iar trotuarele vor beneficia de o reabilitare în acord cu zona instorică în care sunt situate.
Pentru toate cele cinci străzi cuprinse în proiect sunt prevăzute bănci, corpuri de iluminat și montarea de cișmele în apropierea școlilor. Totodată, cablurile aeriene de pe aceste străzi vor dispărea, cu excepția celor pentru troleibuz de pe străziile Memorandumului și Moților. În total se vor reabilita 65.557 mp de străzi și trotuare.