Municipalitatea Sibiu a câștigat un proiect european în valoare totală de aproape 7,3 mil. lei (peste 1,6 mil. euro), din care 5,4 mil. lei (1,2 mil. euro) reprezintă asistența financiară nerambursabilă, pentru lucrări de reabilitare și modernizare a străzii 9 Mai din municipiu.
Acesta este este cel de-al cincilea proiect care primește finanțare din fonduri structurale în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, depus de municipalitatea sibiană în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor, poli urbani de creștere, Domeniul de intervenție 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul ”Poli de dezvoltare urbană”. Durata de implementare a proiectului este de 23 de luni.
Investiția vizează lucrări de reabilitare a structurii carosabilului și a trotuarelor, amenajarea de locuri de parcare și a zonei de intersecție denumită Straja Dragonilor. Lungimea străzii este de aproximativ 500 de metri, suprafața totală ce urmează a fi reabilitată fiind de 9.085 mp.
În cadrul proiectului sunt incluse și lucrări la rețelele de distribuție de apă, transport de apă, de canalizare menajeră și rețeaua de canalizare pluvială. Pentru reabilitarea completă a străzii 9 Mai sunt prevăzute și lucrări de reamenajare a iluminatului public. Sistemul de iluminare al străzii se va schimba, corpurile de iluminat urmând să fie așezate pe stâlpi metalici.