Primăria Timișoara a demarat implementarea unui proiect european în valoare totală de 49,2 mil. lei (circa 11 mil. euro), din care circa 30 mil. lei (6,7 mil. euro) reprezintă asistența financiară neramburabilă, pentru reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor publice, inclusiv transportul urban din municipiu.
Proiectul ”Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega” a primit finanțare în cadrul Regio-Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ”Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 ”Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul ”Poli de creștere”.
Proiectul prevede dezvoltarea infrastructurii urbane de transport în municipiului Timișoara și prin prisma introducerii transportului public naval pe canalul Bega, în vederea creșterii mobilității oamenilor și eficientizării timpului de călătorie în oraș.
Proiectul urmează să fie implementat într-o perioadă de 37 luni, iar până în momentul de față au fost demarate procedurile de achiziție publică a serviciilor de dirigenție șantier, a lucrărilor de reabilitare a malurilor canalului Bega, a serviciilor de audit și a fost finalizată procedura de achiziție a servicilor de publicitate.