Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, reținut pentru luare mită de mită în formă continuată, și directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestați preventiv, joi noapte, pentru 29 de zile, în baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj, informează Mediafax.
Avocatul lui Sorin Apostu, Gheorghiță Mateuț, a declarat că atât el, cât și primarul municipiului Cluj-Napoca sunt “șocați” de decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile luată în cazul clientului său motivând că “nu există probe” împotriva lui Apostu.
“Singura probă a procurorilor este o declarație de învinuit, a Astaziei Droniuc, ceea ce spune multe despre acest dosar. Măsura arestării s-a luat din trei motive: atât pentru că există indicii că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cât și pentru că ar urma să săvârșească și alte fapte de aceeași natură și că, de asemenea, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică”, a spus Mateuț.
Avocatul a adăugat că a făcut pe loc recurs împotriva deciziei magistraților clujeni, care va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.