În preajma sărbătorii naționale de la 23 august 1955, „România liberă” anunța că Stația experimentală de televiziune București avea să transmită, de duminică 21 până miercuri 24 august, la ora 8 seara, „primele programe televizate cu o durată de două ore”, indicând și „punctele de vizionare pentru public”.
Două zile mai târziu, aflăm amănunte din „Informațuia Bucureștiului”: „Încă de pe la orele 7 în fața magazinelor «Electrotehnica» din bd. Magheru, «Tehnometal» din calea Victoriei, a magazinului «Sport-Muzică» din str. Academiei și în alte puncte din Capitală au putut fi văzuți numeroși cetățeni. Ei au admirat frumosul aparat sovietic de televiziune «Leningrad» T-2, cu ecranul său alburiu, cu numeroase butoane.”
După care reporterul se mută în laborator, pentru a relata de acolo febra pregătirilor și tracul premierei: „Ne aflăm în stația experimentală de televiziune, în jurul numeroaselor instalații, aparate, lucrează câțiva dintre realizatorii stației. Și tuturor li se pare că minutele aleargă prea repede parcă.
Se fac ultimele pregătiri. Inginerul Adrian Gheron se ocupă de derularea bandei de magnetofon… El pregătește… muzica. Inginerul Nicolae Luncescu aranjează filmul în aparatul de proiecție – căci transmisiunile se fac deocamdată după filme – și cercetează cu atenție iconoscopul (aparatul care ia imaginile). Inginerul face o probă. Aparatul de proiecție intră apoi în funcțiune.
– Alo, «Tehnometalul»? Pregătiți-vă. Peste câteva minute începem. Să nu vă încurcați în butoane, glumește inginerul Antonescu. Sunt oameni mulți? Cum?… Nu se poate trece pe stradă? se miră inginerul, dar de fapt chipul i se luminează. Ați auzit – li se adresează celorlalți. Lume foarte multă. Să vedem la celelalte puncte…
Am aflat că și acolo era lume, nu glumă.
7.44. Un singur minut a mai rămas. În sală domnește încordare. Emițătorul a fost pus în funcțiune.
– Gata!
Aproape că n-ai putut urmări mișcările inginerului Luncescu care avea grijă de aparatul de proiecție, de iconoscop. În schimb bucureștenii au putut vedea că, dintr-odată, ecranul aparatului de televiziune din alburiu-lăptos devine verzui și apoi apar cuvintele: «Stația experimentală de televiziune București». Și s-a făcut auzit în același timp cunoscutul cântec «București, București, peste vreme să trăiești… Mai voinic, mai frumos».
Ora 8. Pe ecran a apărut chipul unei femei. Este crainica Cleo Stiber, al cărei glas îl recunoaștem. Ea ne vorbește:
– Bună seara, dragi spectatori. Aici stația experimentală de televiziune București. Începem primul nostru program…
Și programul a început, în entuziasmul, aclamațiile cetățenilor aflați în fața punctelor de vizionare.
Un avion coboară din văzduh, aterizează. Din el coboară delegația guvernamentală a U.R.S.S. la conferința de la Geneva. Și imaginile, sunetele se succed unul după altul. După jurnalul de actualități nr. 31 urmează o prezentare din «Tăunul», apoi un film despre Siberia și alte filme.
La orele 22, pe ecran a apărut din nou crainica, anunțând: «Programul nostru s-a terminat. Ne puteți viziona mâine la orele 20…»”.
Așa a fost, în august 1955, prima emisiune experimentală de televiziune din România comunistă: a ținut două ore. Peste timp, în decembrie 1989, Televiziunea Română comunistă avea să transmită tot câte două ore pe seară… Ironiile istoriei…