Ministerul finantelor a lansat ieri prima emisiune de obligatiuni in lei cu scadenta la trei ani, suma alocata, de 200 miliarde de lei, fiind subscrisa in totalitate la o dobanda medie de 12,5%.
Piata financiara romaneasca incepe astfel sa aiba un element de predictibilitate privind evolutia dobanzilor si a inflatiei in urmatorii trei ani.
Emisiunea de obligatiuni cu scadenta in 2006 nu a fost suprasubscrisa, insa bancile au avut clienti care si-au plasat banii fara probleme la dobanda de 12,5%. Prin suma mica alocata, Finantele au urmarit testarea pietei pentru noua maturitate. Dobanda acceptata este considerata de analisti “rezonabila”, nefiind necesara o “fortare” a pietei.
Pe 18 martie, ministerul finantelor are programata o a doua emisiune de obligatiuni in lei pe trei ani, in valoare tot de 200 miliarde de lei.
Unele banci nu au subscris in contul propriu pentru ca strategiile de lichiditate nu le recomanda astfel de imobilizari ale banilor, insa au primit cereri de la societati de asigurare si fonduri de investitii pentru care noile obligatiuni ar putea reprezenta un plasament din ce in ce mai atractiv.
Ministerul finantelor ar plusa pana la sfarsitul anului chiar maturitati de cinci ani, insa analistii exclud posibilitatea ca piata sa accepte, in conditiile in care elementele de predictibilitate sunt inca reduse.
In urma cu opt luni, Finantele ieseau pe piata cu primele obligatiuni cu scadenta de doi ani, care au inceput sa fie din ce in ce mai cerute. Dupa primele emisiuni cu scadenta la doi ani, pentru toate cele patru maturitati oferite atunci – 3,6, 12 si 24 de luni – prima era practic nula, fiind acoperita de asteptarile privind scaderea inflatiei.
La inceputul lui 2001nu se emiteau decat titluri la trei luni, atat pentru populatie cat si pentru piata interbancara pentru ca in a doua jumatate a lui 2002 titlurile pe un an sa reprezinte 70% din portofoliul ministerului finantelor.
Dobanda la titlurile pe doi ani a ramas ieri la 14%, insa pentru scadenta de un an a scazut cu un punct, pana la 14,98%. De asemenea, dobanda la titlurile pe sase luni a scazut la 15,09%.
razvan.voican@zf.ro