Deschisa recent la Muzeul National de Arta al Romaniei (Salile din corpul Stirbey, martie-mai 2007), expozitia “Donatia de grafica Eugen Gasca (1908-1989)” este cea de-a treia din cadrului programului intitulat “Donatii si donatori” prin care muzeul omagiaza gestul ca atare al donatiei, ca forma suprema de generozitate sociala, si totodata prezinta publicului opere de arta putin sau insuficient cunoscute. Este cazul acestui important fond devenit accesibil publicului prin generoasa oferta facuta Cabinetului de Desene si Gravuri de catre doamna Viorica Gasca, sotia artistului.
In pofida aparentei sale simplitati, opera lui Eugen Gasca ramane inconjurata de mister. Deliberat, artistul a urmarit pe tot parcursul carierei esentializarea formelor, reducerea lor la un fel de ideograme sui-generis, in asa fel incat substratul ideatic sa se topeasca in volum si culoare. Este motivul pentru care drumul, nu lipsit de sinuozitati, al evolutiei sale stilistice este surprinzator de consecvent, subiectele, reduse numeric, fiind invariante ale unei viziuni estetice profund unitare. S-ar putea afirma ca stilul singular al lui Eugen Gasca s-a plamadit inca din anii tineretii, cu o vigoare si o determinare putin obisnuite, si ca s-a decantat in timp, pe coordonatele generate de recuperarea unui primitivism inspirator, asimiland deopotriva trasaturile pluralismului stilistic proprii modernismului anilor ’30-’40. Acestora li s-au adaugat traditiile Scolii Ardelene si modelele culturale promovate de un iluminism tarziu, reactualizat in mediile intelectualitatii din Cluj sau Timisoara.
Eugen Gasca si-a dovedit mereu sensibilitatea ardenta, interpretand, prin prisma unor trairi dramatice, o lume de multe ori potrivnica. Greutatile unei existente marcate de boala si de saracie nu i-au zdruncinat nicidecum increderea in arta sa, expresia sincera si nestavilita a unei “poetici a puritatii”.
Eugen Gasca este un caz interesant de simbioza plastica, de pictor care foloseste inspirat si uneltele graficianului. In tinerete, desenul (schite sau crochiuri) insotea precipitat, la fiecare pas, elaborarea compozitiilor in ulei. Exigent, el rupea maldare de desene pregatitoare. Pagina cu schite prealabile constituia pentru artist primul pas in tatonarea unei idei, in gasirea formei de exprimare. Este relevanta reconstituirea modului sau de lucru, de prelucrare a imaginii, pe care o reduce la semn. Datorita sanatatii subrede, pe masura ce inainteaza in varsta, Eugen Gasca devine adeptul graficii de sevalet, al autonomiei desenului, renuntand la pictura in favoarea lucrului in guasa, tempera, pastel, tehnici tot atat de generoase ca forta de impact vizual.
Ceea ce este evident, de la o prima luare de contact cu opera sa grafica, este componenta ei profund religioasa. Crescut la tara, intr-o familie de preot, Eugen Gasca s-a familiarizat de timpuriu cu iconografia ortodoxa. De altfel, el a pictat alaturi de primul sau profesor, Flaviu C. Domsa, icoane si iconostase (1921-1928), pentru ca, in 1938, sa realizeze decoratia murala a bisericii din satul Jiet-Popi. Regretul de a nu mai fi capabil fizic sa lucreze fresca l-a urmarit intreaga viata.
Desi a parcurs rigiditatile tematice si formale generate de politica culturala a “obsedantului deceniu”, dar si de epoca totalitarismului ceausist, arta lui Eugen Gasca a ramas fidela unei conceptii vizionare, ce isi are sorgintea mai ales in experimentele expresionismului de tip germanic, foarte pretuit in mediile culturale ardelene. Amintim aici ca Eugen Gasca a fost nu numai un exponent al celei de-a doua generatii de plasticieni formati la scoala de Arte Frumoase din Cluj si al conceptiilor estetice de dupa Unirea din 1918, ce gravitau in jurul definirii traditiei, dar si un creator care a inteles multiculturalitatea, stiind sa isi faca prietenii solide atat printre romani, cat si printre maghiari. Ion Vlasiu, Nicolae Brana, Tasso Marchini, Szervatiusz Jeno, Fulop Antal Andor au fost cativa dintre acestia.
Printr-o alchimie proprie, specifica marilor creatori, arta lui se ridica deasupra barierelor culturale, fiind, mai presus de orice, un limbaj al sufletului, expresia unor elanuri spirituale. Eugen Gasca este, asa cum se considera si el, un artist expresionist, pentru care trairile constituie esenta vietii si a artei. In memoria selectiva a artistului s-au depus aleatoriu, pentru a se topi intr-o viziune unica, elemente disparate care inglobau simplificarile specifice artelor populare, ecourile Noii Obiectivitati (cu toate versiunile sale franceze, italiene si maghiare nascute in mediul de pluralism stilistic de la Cluj), o cromatica spiritualizata de factura simbolista, impletita cu lirismul si caldura peisagisticii scolii iesene si a celei de la Bucuresti.