Romanian Crime Writers Club – prima asociație a scriitorilor de romane polițiste din România îi premiază, la Târgul de Carte Gaudeamus, pe câștigătorii primului concurs de narațiuni thriller&mystery. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, orele 18:00, la standul trustului Publicațiile Flacăra, editura Tritonic și Crime Scene Publishing (standul 17), nivelul 0.00 al Romexpo, Pavilionul Central, în prezenta scriitorului George Arion și a editorilor Alexandru Arion și Bogdan Hrib.

Câștigător al ediției 2010 a concursului organizat de RCWC a fost desemnat Denis Grigorescu (n. la 15 decembrie 1976 în Pitești), al cărui roman, “Criminali în paralel”, va fi lansat în aceeași seară. Premiul II a revenit scriitorului Ion Ochinciuc.

Cu aceeași ocazie vor fi înmânate diplome: editurii RAO – pentru cel mai bun program editorial mistery&thriller în 2010, editurii Nemira – pentru cele mai bune traduceri în limba română, în 2010, ale unor romane mistery&thriller, seria Andreea Camilleri, traducător Emanuel Botezatu, scriitorilor Anders Roslund și Borge Hellstrom – pentru “BOX 21”, cel mai bun roman străin mistery&thriller tradus în limba română în 2010, și Jurnalului Național, pentru promovarea constantă a genului mistery&thriller în România, în 2010.