Silvia Irina Zimmermann, născută în 1970 la Sibiu, a studiat la Sibiu și Magdeburg și este doctor în literatură germană cu o teză despre opera literară a lui Carmen Sylva. A publicat mai multe cărți despre Regina-poetă Elisabeta a României și, ca atare, volumul de față n-a surprins*).
O frumoasă carte consacrată reflectării chipului Regelui Carol I al României în scrierile augustei sale soții – scrie distinsul prefațator, prof. dr. Nicolae-Șerban Tanașoca, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Este vorba, la prima vedere, de un studiu critic obiectiv, riguros, dar foarte comprehensiv, închinat literaturii unei regine care surprinde și stârnește admirația mai mult prin neașteptata întindere și varietate a culturii ei, prin desăvârșita fluență a discursului, prin pregnanța și eleganța stilului, prin bogăția imaginației decât prin excelența valorii operei ca entitate artistică. După ce parcurgem însă cartea cu atenție până la capăt, ne dăm seama că, abordând scrierile primei regine a României ca pe un document ideatic vrednic de o mai subtilă interpretare, autoarea a dat la lumină mai mult decât un studiu exclusiv literar: îndrăznesc să spun că îi datorăm o contribuție științifică de reală valoare și certă originalitate la cercetarea istoriei monarhiei constituționale românești.
Căci în România, ca oriunde altundeva în Europa secolului al XlX-lea, monarhia constituțională nu a însemnat numai un regim politic, o formă de guvernământ modernă, care presupunea cu necesitate definirea strictă, prin legea fundamentală, atât a prerogativelor Monarhului în calitatea sa de personificare a națiunii și de comandant suprem al armatei, cât și a limitelor impuse capacității lui de intervenție în treburile cetății, neta separație a puterilor – legiuitoare, executivă și judecătorească – în stat, existența instituțiilor inerente acestei separări, funcționarea lor în spiritul unor principii fundamentale, potrivit unor norme clare și proceduri codificate. În România, la fel ca pretutindeni unde a fost adoptată ca formă de guvernământ, monarhia constituțională a presupus totodată modernizarea mentalității civice, o nouă ideologie și etică politică, un număr de valori centrate pe ideile de Libertate și demnitate umană, împărtășite de toți cetățenii.
Cartea de față dovedește convingător că mentalitatea civică, ideologia și etica politică, valorile liberale și democratice la care ne referim au fost însușite de timpuriu, în mediul familial, cu desăvârșită onestitate și servite cu admirabilă dăruire de sine de Principesa Elisabeth Pauline-Ottilie-Luise zu Wied – ca scriitoare, Carmen Sylva –, devenită, din 1869, când s-a căsătorit cu Domnitorul Carol, Elisabeta Doamna Principatelor Unite, iar din 1881, când a fost încoronată alături de acesta, Regina Elisabeta a României. Autoarea urmărește și înfățișează importanta contribuție personală a Reginei Elisabeta, ca soție a Regelui Carol I, la închegarea și asimilarea din partea societății românești a conceptului european de monarhie constituțională, instrument eficient de edificare națională și modernizare, într-o variantă corespunzătoare împrejurărilor locale și istorice, tradițiilor și aspirațiilor poporului nostru.
Autoarea înlătură, în urma unei răbdătoare anchete filologice, neadevărul, preluat și colportat de mai mulți biografi, privind presupusa simpatie pentru republicanism și socialism atribuită Reginei Elisabeta, într-un roman-pamflet, de către fosta ei doamnă de onoare și colaboratoare literară Mite Kremnitz. Departe de a nutri vreo înclinație către republicanism, convingerile ei monarhice erau, dimpotrivă, atât de profunde, încât Regina Elisabeta n-a ezitat să prevestească felul în care președinții viitoarelor republici vor ajunge să imite modelele regale, căci, susținea ea, va fi nevoie întotdeauna de cârmuitori responsabili precum sunt regii, prin însăși concepția lor, religios întemeiată, despre datorie, muncă, devotament și jertfirea de sine în beneficiul popoarelor lor. Reiese pregnant din paginile cărții de față că Regina Elisabeta își făcuse o sfântă datorie din propagarea unui anumit model de suveran ideal, creionat, printre altele, în aforisme și reflecții asupra „profesiunii de rege” și exemplificat prin evocarea augustului ei soț, rege glorios în Războiul de Independență, inițiatorul unor importante întreprinderi și construcții de interes național în timp de pace, protector al științelor și mecena al artelor, cârmuitor înțelept, înzestrat cu tact, discreție și moderație și, nu în ultimul rând, partener de viață devotat soției, tandru, delicat și leal.
Îndeletnicirile literare nu erau pentru ea o simplă formă de a-și umple timpul cu lucruri frumoase, ci o parte din misiunea de Regină dedicată binelui țării, într-adevăr, după cum arată autoarea cărții de față. Regina Elisabeta și-a început activitatea literară ca traducătoare în limba germană de poezie românească, a continuat apoi cu prelucrări de motive și subiecte legate de România, a pus, în sfârșit, în lumină înaltele însușiri și meritele Regelui Carol I în dezvoltarea țării și a căutat să ridice prestigiul României în lume prin publicații în străinătate și prin propria-i mărturisire.
*)Silvia Irina Zimmermann – Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta. La 100 de ani de la moartea Rgelui Carol I al României (1839-1914). Editura Curtea veche. Cuvânt-înainte de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Prefață de Nicolae-Șerban Tanașoca. Imagini din Arhiva Princiară de Wied și din colecția autoarei