“Sunt o prințesă manciuriană, pe nume Perla Orientului, cea de-a paisprezecea fiică a prințului Su, unul dintre cei opt prinți ai Coifului-de-Fier de la vechea Curte imperială din Pekin. Pe linie paternă, sînt o descendentă directă a lui Nurhaci, întemeietorul dinastiei manciuriene, și verișoară de departe cu împăratul-copil Puyi.”
… Cea care se confesează este eroina romanului “Jurnalul Perlei Orientului” de Maureen Lindley, bazat pe cercetările scriitoarei despre prințesa-spioană, considerată “Mata Hari a Orientului”, cu biografie ieșită din comun, cu o personalitate singulară, din toate punctele de vedere: descendență și educație, natură sexuală și înfățișare, pasiuni și datorii, opțiuni și destin inevitabil.Maureen Lindley mărturisește în “Nota autoarei” că personalitatea excepțională a Perlei Orientului i-a atras atenția din prezența fugară în filmul lui Bertolucci, “Ultimul împărat”, că din interes s-a născut apoi documentarea, fascinația și apoi personajul literar. În finalul romanului a plasat și o cronologie, punând în context biografia Perlei Orientului și istoria lumii.
Cititorii români au avut și ei o întâlnire fugară cu Perla Orientului în cartea recentă “Din istoria spionajului” de Alexandru Popescu, mai multe capitole au apărut chiar în “Ziarul de Duminică”, dar aici apare cu supranumele “Mata Hari a Orientului” și cu numele care a consacrat-o: Yoshiko Kawashima (1907-1948), s-a născut la Pekin, educația a primit-o în Japonia, a făcut spionaj pentru japonezi în China, unde a fost condamnată și executată prin decapitare.
Pornind de la biografia plină de întâmplări extraordinare, Maureen Lindley risipește norul sumbru ce-i învăluie figura, convinsă că răul ce plutește în jurul ei emană din traumele ce i-au marcat copilăria și adolescența. Toate pornesc din inteligența rară, din curiozitatea ce o împinge să joace un rol important într-un alt univers, al puterii, unde se iau decizii și se petrec lucruri importante. Iar spionajul este calea sigură de a afla secretele celorlalți.
Perla Chinei începe cu spionarea tatălui ei, prințul Su, când se dedica unui ritual erotic, și este surprinsă și pârâtă de una dintre surorile vitrege, așa că este trimisă în Japonia, într-o familie de seamă, la fratele de cruce al tatălui, ocupând un loc de frunte în ierarhia țării. Ficțiunea preia cele două episoade hotărâtoare pentru ce va deveni tânăra: violată întâi de bunicul noii familii, apoi de tatăl adoptiv.
Educația primită o lămurește definitiv că în ambele societăți femeile sunt sortite spațiului interior, că doar încălcând regulile poate avea și o femeie un rol important, depășind atât disprețul, cât și oprobriul la care este supusă. Se explică și travestiul ales, poartă veșminte masculine ca armură de apărare, ca afirmare agresivă a faptului că a pătruns într-o lume a bărbaților.
Din China în Japonia, de la curtea împăratului-copil la orașul cosmopolit mișunând de străini, Perla Orientului trăiește aventuri palpitante și supraviețuiește datorită inteligenței și curajului ei frizând nesăbuința. Seducătoare și inventivă, scapă din capcanele ce i se întind, intră în rolurile ce i se propun, singura ei fragilitate derivă din natura ei dublă, chineză și japoneză, ființă ambiguă, deghizându-și feminitatea în ținuta bărbătească.
Li se adaugă incursiunea în Extremul Orient, geografii mitice ale unor țări ca Mongolia și Manciuria, sau ale orașelor Shanghai și Pekin, decupaje din istoria Orientului în prima jumătate a secolului XX, prea puțin cunoscută europenilor. Chiar și capitolele au titluri insolite, ce vor spori curiozitatea cititorilor, alese din zona gastronomiei orientale și asociate unui moment-cheie din viața Perlei.
Amestecul de rafinament și de cruzime, de frumusețe subtilă și de oroare intensă creează o atmosferă unică. Maureen Lindley a realizat un personaj pe măsura personalității reale, uluitor prin devotamentul față de Japonia, epica lui aduce surprize în cascadă și un final ce răstoarnă tot, demn de “Contele de Monte-Cristo” de Alexandre Dumas.
Maureen Lindley, Jurnalul Perlei Orientului, traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă, Editura Polirom, 2009, 368 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.