Petre Pandrea

Memoriile mandarinului valah

Jurnal, vol. II

1957-1958

Editura Vremea

Prefață de Ștefan Dimitriu. Ediție îngrijită, revăzută și adnotată de Nadia Marcu-Pandrea. Petre Pandrea (1904-1968) a fost, în operioada interbelică,  publicist și avocat. A fost arestat de patru ori în perioada 1940-1944. Dar a fost arestat și după venirea comuniștilor, între 1948-1952 și 1958-1964, fiind inclus în lotul Pătrășcanu, al cărui cumnat era. Din manuscrisele confiscate de securitate și apoi redate familiei, au apărut „Memoriile mandarinului valah”, „Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964”, „Garda de fier. Jurnal de filosofie politică”, „Helvetizarea României”, „Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958”, „Călugărul alb”, „Brâncuși. Amintiri și exegeze”. Recent, editura Vremea a publciat al doilea volum din „Memoriile mandarinului valah”.

„Un mandarin valah plătește vama istoricilor viitorului, fraților și semenilor săi, care au nevoie de material crud, de autenticitate, de sinceritate, de lipsa fardului. Nu am cruțat pe nimeni – scrie Petre Pandrea în acest al doilea volum al jurnalului Memoriile mandarinului valah. Nu m-am cruțat nici pe mine. Amicus Plato sed magis amica veritas. Am scris într-un anumit sens sine ira et studio, cum ne învață Tacitus, străbunul nostru latin, încercând o anumită depărtare de oameni și evenimente, deși oamenii m-au călcat pe bătături și pe nervi, deși evenimentele m-au fript câteodată până la rărunchi și ficați. Se văd arsurile. Se văd bătăturile. Nu fac parte din istorie?”

Pandrea reușește un fel de „comedie umană a unei epoci”. Iar sentințele sale sunt nemiloase: „Din punct de vedere juridic și fizic, sau material, Partidul nu există. Partidul este o ficțiune. Firește, o stranei ficțiune,e xtrem de virulentă.”

Sau: „Am cunoscut sistemul capitalist și nu mi-a plăcut. Am prostestat. N-am protestat în genunchi. Am protestat în picioare, ca un avocat, ca un cadet. Am cunoscut sistemul comunist. Nu mi-a plăcut. Alt sistem nu există. Partidă de șah mat. O luăm de la capăt?”

Extraordinară carte.

Muzeul Municipiului București

O jumătate de veac în slujba istoriei Bucureștilor

Omagiu profesorului Panait Ion Panait la 80 de ani

Vol. I

Mistral, Info Media

Editor: Gheorghe Mănuc-Adameșteanu. Volum îngrijit de Grina-Mihaela Rafailă și Anca Beatrice Todireanu. Cuvânt-înainte de acad. Dan Berindei. Volumul cuprinde două părți – Testimonia și Istorie – și include câteva zeci de mărturii și studii. Printre colaboratori – Viroica Moisiuc, Radu Ciuceanu, Dan Berindei, Lelia Zamani, Ștefan Olteanu, Dinu C. Giurescu, Rodica Antonescu. Profesorul Panait I. Panait este un binecunoscut cercetător și arheolog medievist, fost director al Muzeului Municipiului București și fost profesor de Istorie Medievală a României la Universitatea „Ovidius”. De altfel și la această universitate el a fost omagiat în 2012 în prezența unui public numeros. Lect.univ.asoc.dr. Andreea Atanasiu – Croitoru spunea atunci: „Panait.I.Panait a fost unul dintre dascălii care ne-a învățat să descifrăm istoria, să o înțelegem și să o scriem. Și poate cel mai important atribut al domniei sale este acela că într-un amalgam complex al politicii de globalizare, care a atins desigur și domeniul istoriei, el ne-a învățat să nu ne pierdem conștiința națională și cunoscându-ne străbunii, să ne înțelegem mai bine pe noi înșine”.