Privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) a fost amanata pana in 2004, fata de 2001 cum era stabilit in programul PSAL, pana atunci CEC urmand sa intre intr-un program amplu de restructurare si modernizare deoarece s-a constatat ca structura actuala este invechita, numai sistemul informatic necesitand 10 mil.$ investitii.

“Initial privatizarea CEC era programata pentru 2001, dar finalizarea acestei actiuni s-a impins pana spre 2004. Programul de restructurare in vederea privatizarii este estimat sa se incheie in maximum un an si jumatate, fondurile necesare – in jur de doua milioane de euro – provenind din surse nerambursabile Phare”, a declarat ieri Ziarului Financiar, Enache Jiru, vicepresedintele CEC.

Privatizarea CEC este un subiect disputat, existand opinii diferite in privinta oportunitatii acesteia.

Vicepresedintele a spus ca in momentul in care noua conducere a preluat sefia CEC, in mijlocul scandalului FNI, au constatat ca functionarea era depasita, din punct de vedere al sistemului informatic, al fluxului operational si al circuitului informatiilor.

“Sistemul informatic era aproape inexistent, fluxul operational se desfasura cu preponderenta manual, ceea ce presupunea costuri destul de ridicate, iar circuitul informatiilor era foarte greoi”, a afirmat Jiru.

El a adaugat ca obiectivul major al noii conduceri este modernizarea CEC (se are in vedere pastrarea retelei, dar se va pune accent pe reorganizarea fluxului informational), reorientarea activitatii catre activitatea de banca, si, nu in cele din urma orientarea ferma catre sectorul de retail, operatiuni cu publicul.

Implicit, s-au luat in calcul, si disponibilizari de personal, dar Jiru nu a precizat exact numarul acestora.

“Nu vom renunta la traditie, ne vom concentra pe atragerea a cat mai multi clienti persoane fizice, dar ne vom intoarce fata si spre sectorul intreprinderilor mici si mijlocii”, a afirmat oficialul CEC.

Consiliul de Administratie al CEC a aprobat pentru anul acesta un buget de investitii de aproape 450 miliarde de lei, ponderea cea mai importanta detinand-o investitiile in sistemul informatic, peste 10 milioane de dolari.

In plus, se vor continua investitiile in construirea de sedii care trebuiau finalizate anul acesta si pentru acoperirea cheltuielilor in vederea conservarii unor investitii.

“Estimam ca pana la finalul lui 2001 toate ghiseele CEC sa aiba implementate calculatoare. In acest sens in octombrie vom deschide un model de ghiseu pilot”, a mai adaugat Enache Jiru.

Noul Consiliul de Administratie al CEC a aprobat si modificarea statului de functionare al casei de economii, fiind adaugate noi activitati, cum ar fi operatiunile in valuta, schimbul valutar si cardurile.

“Vom adapta intreaga gama de produse oferite cererii clientelei, pentru ca trebuie sa facem fata concurentei din sistem. In ultima vreme toate bancile si-au indrepat atentia spre retail, spre lucru cu persoanele fizice. Nu neg ca vor fi retrase anumite produse care sunt practic nerentabile, in acest fel scazand si conturile operationale”, a explicat oficialul CEC.

In acelasi context, Casa de Economii si Consemnatiuni a reinnoit colaborarea cu Fundatia Caselor de Economii pentru Cooperare Internationala, un expert al acestei fundatii urmand sa fie prezent la CEC pana in 2002.

In prezent, plasamentele pe care le are Casa de Economii se concentreaza in titluri de stat (peste 60% din totalul acestora), la Banca Nationala a Romaniei sub forma de rezerve minime obligatorii – 30%, si in credite acordate persoanelor fizice si juridice – 10%. Creditele nebancare neperfomante, au potrivit lui Jiru, o pondere extrem de mica, in jur de 0,8-1%.

CEC a inregistrat pe primele sase luni ale anului un profit brut de 550 miliarde de lei, nivel care se incadreaza in limitele prevazute. Pe intreg anul s-a prognozat atingerea unui profit brut de 1.100 miliarde de lei.

Cota de piata pe sectorul clientilor persoane fizice este in acest moment de 32%, CEC avand aproape 7 milioane de clienti. Institutia are 1.640 de agentii (comunale si orasenesti) si 82 de sucursale, in timp ce numarul angajatilor era ieri de 11.923 persoane.

CEC se afla in acest moment in proces cu investitorii de la FNI, pe tema unui contract de garantie a investitiilor realizate la Fond. Daca CEC va pierde in final procesul va trebui sa despagubeasca investitorii de la FNI.