Privatizarea celor doua mari distributii de gaze din Romania, Distrigaz Sud si Distrigaz Nord, va fi finalizata pana pe 31 martie 2004, cu trei luni mai tarziu la fel ca si in cazul SNP Petrom, potrivit reprezentantilor ministerului economiei si comertului. Noul calendar al privatizarii distributiilor de gaze este rezultatul discutiilor dintre autoritatile romane si organismele internationale, ca si in cazul SNP Petrom.
“Conform calendarului convenit cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala, luna trecuta, termenul de finalizare al privatizarii distributiilor de gaze este 31 martie 2004”, au precizat reprezentantii ministerului economiei si comertului.
Statul roman a angajat in primavara acestui an ca si consultant la privatizarea Distrigazurilor consortiul format din Credit Suisse First Boston, Fondul Romano-American de Investitii si casa de avocatura Miculitii & Asociatii SCPA Linklaters.
“Greutatea” privatizarilor facute de autoritatile romane cantareste destul de mult in perspectiva publicarii la 5 noiembrie a raportului anual de tara privind evolutia Romaniei in 2003. Premierul roman Adrian Nastase a prezentat saptama na trecuta la Bruxelles un plan de masuri, mai ales in domeniul privatizarii, care nu vizeaza si situatia de la cele doua distributii de gaze.
La ora actuala, privatizarea distributiilor de gaze parcurge etapa de elaborare a raportului de evaluare al societatilor, care ar putea fi predat ministerului economiei si comertului pana la finele acestei luni, inceputul lunii urmatoare, potrivit unor surse din cadrul consortiului. Reprezentantii Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, institutie ce coordoneaza privatizarea celor mai mari companii de pe piata romaneasca, nu au dat niciun raspuns pana la inchiderea editiei privind actualul stadiu al privatizarii Distrigazurilor.
Privatizarea celor doua companii, estimata la cateva sute de milioane de dolari, a starnit pana acum interesul mai multor giganti europeni in domeniu precum Gazprom – Rusia (inscris oficial in cursa pentru Petrom), Wintershall, Ruhrgas, RWE (Germania), Eni (Italia) sau Gaz de France (Franta).
Distrigaz Sud a raportat pentru 2002 un profit net de 6,3 mil. euro la o cifra de afaceri de 452 mil. euro, avand 10.300 de angajati.
Distrigaz Nord, ce asigura alimentarea cu gaze a 20 de judete din nordul tarii, a incheiat 2002 cu un profit brut de circa 8 mil. $ la o cifra de afaceri de aproximativ 380 mil. $. adrian.mirsanu@zf.ro
Eveniment
Privatizarea distributiilor de gaze, pana in martie 2004
Privatizarea celor doua mari distributii de gaze din Romania, Distrigaz Sud si Distrigaz Nord, va fi finalizata pana pe 31 martie 2004, cu trei luni mai tarziu la fel ca si in cazul SNP Petrom, potrivit reprezentantilor ministerului economiei si comertului