Pachetul de 750 mld. euro pe care liderii europeni l-au creionat
a starnit reactii diverse. Daca unii analisti si economisti au
salutat acest plan si au apreciat ca este suficient de mare pentru
a elimina speculatiile privind default-ul unor state europene,
altii si-au exprimat dubiile cu privire la utilitatea sa.
“Pachetul este mult prea vag pentru a fi inteles. Consideram ca
oferind imprumuturi catre state deja supraindatorate, problemele nu
vor putea fi solutionate. Daca am fi avut obligatiuni elene in
portofoliul nostru, nu ne-am fi simtit salvati in aceasta dimineata
(luni-dimineata, dupa ce au aparut detaliile privind pachetul de
750 mld. euro – n. red.)”, potrivit unei note publicate de High
Frequency Economics, citata de agentia de presa Thomson
Reuters.
La polul opus, Royal Bank of Scotland a apreciat ca prin
intermediul acestor masuri Europa a demonstrat o puternica
solidaritate si ca pachetul va oferi statelor cu probleme spatiu de
manevra pentru a-si implementa masurile de consolidare
fiscala.
Un strateg in cadrul Credit Agricole a declarat, de asemenea, ca
desi pe termen lung inca raman incertitudini, riscurile de
contagiune au fost reduse substantial acum.
Marco Annunziata, economist-sef al UniCredit, a afirmat ca planul
statelor din zona euro si al FMI este “operatiunea soc si uimire
(Shock and Awe – tehnica de lupta realizata printr-un bombardament
de mare amploare – n. red.), partea a doua si in format 3D, cu un
buget mult mai mare si cu un spectru mult mai larg de efecte
speciale”.
Unul dintre editorii BBC, Robert Preston, a declarat de asemenea
ca, de fapt, criza care risca sa se propage in o serie de state
europene a fost mai degraba amanata decat inlaturata.
Business Internaţional
Pro si contra masurilor fara precedent luate de Europa
Pachetul de 750 mld. euro pe care liderii europeni l-au creionat a starnit reactii diverse. Daca unii analisti si economisti au salutat acest plan si au apreciat ca este suficient de mare pentru a elimina speculatiile privind default-ul unor state europene, altii si-au exprimat dubiile cu privire la utilitatea sa.