În primăvara lui 2000 PRO TV lansa primul post în limba română dedicat exclusiv românilor din străinătate. După mai bine de un deceniu PRO TV Internațional este astăzi al doilea canal etnic din Europa, ca distribuție, după Channel One Rusia.
“După 11 ani de la lansare PRO TV Internațional s-a schimbat aproape total, de la marketing până la grila de programe. Astăzi am ajuns să avem o grilă de programe cu sloturi consacrate diferitelor categorii de program în așa fel încât telespectatorii noștri să nu fie bulversați de schimbări de ore de difuzare sau de gen de program. Ei știu că de luni până vineri au un slot consacrat serialelor, știrilor și că în weekend au emisiuni de entertainment și programe dedicate lor”, a spus Doina Gradea, directorul executiv al canalului.În ceea ce privește evoluția din acest an, ea spune că nu vor fi schimbări majore. Vor exista însă câteva noutăți din toamnă în grila de programe. Postul va încerca de asemenea să rezolve distribuția locală în țări precum Franța, Irlanda și Marea Britanie.
Gradea mai spune că există o grilă de program toamnă-iarnă-primăvară și o grilă specială pentru vară. “Nu facem modificări majore în grilă decât toamna și atunci numai dacă este cazul.”
Ea explică și că grila actuală este făcută în funcție de posibilitățile oamenilor de a avea la dispoziție timp să urmărească programele TV.
Totuși publicul Pro TV Internațional are obiceiuri de vizionare ușor diferite de la o țară la alta și mai ales de la un continent la altul.
Canalul difuzează un mix de programe 100% românești din categoriile Știri, Fiction, Entertainment, Infotainment, Sport. Acest mix este reprezentat de programe produse de PRO TV și Acasă care în România fac cea mai mare audiență.
Din punctul de vedere al programelor, postul a mizat întotdeauna pe Știri – care îi informează pe oameni despre ce se întâmplă în țară -, Entertainment, seriale și telenovele.
“În ultimii doi ani însă am văzut că publicul nostru preferă din ce în ce mai mult programe care li se adresează lor în mod special, producțiile proprii printre care se numără “De Suflet”, prezentată de Dana Rogoz, “Weekend cu Monica Dascălu”, “Ascultă-ți muzica de acasă” cu Julia Jianu și “Descoperă România”, menționează Gradea.
Totuși ea spune că publicul românesc din afara țării nu diferă deloc de cel din țară, preferă aceleași categorii de programe.
Cu ocazia aniversării celor 11 ani, mesajul PRO TV Internațional pentru telespectatori este “Români Unul și Unul”. “Le vom arăta că ei sunt o forță, un exemplu. Nimeni niciodată nu le spune acestor oameni cât sunt de importanți și câte au făcut pentru România.” Gradea spune însă că există cu siguranță și străini care urmăresc Pro TV Internațional. Aceștia provin din familii mixte. “Am avut surprize extrem de plăcute să aflăm că străini care au rădăcini în România – părinți sau bunici născuți aici – doresc să aibă acces la PRO TV Internațional care este 100% în limba română.”
Cea care conduce Pro TV Internațional din 2004 explică și că a văzut o maturizare a telespectatorilor atât ca vârstă, cât și ca așteptări, față de acum 11 ani, în special a celor din afara țării. “În plus, în țara în care trăiește, el are o ofertă TV extrem de generoasă. Gândiți-vă ce se întâmplă în Statele Unite pe piața TV sau în Europa Occidentală. Noi însă ne-am păstrat profilul de canal etnic și le oferim oamenilor ceea ce canalele din țările respective nu le pot da niciodată, legătura cu țara de origine.”
Canalul Pro TV Internațional face parte din compania Pro TV S.A., alături de posturile Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Sport.ro și MTV România. Compania Pro TV S.A. este deținută de grupul american CME. Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV, este președintele și directorul executiv al CME. El deține printre alte active media și Ziarul Financiar.
Unde se vede și câți se uită
“PRO TV Internațional poate fi urmărit în toată Europa, în America de Nord (SUA și Canada), Israel și de fapt în toată lumea prin videostreaming. Pe piața internațională PRO TV Internațional este din categoria «Ethnic Channels» și ocupă locul 2 în Europa din punctul de vedere al acoperirii după Channel One din Rusia. Probabil ar fi fost pe locul 1 dacă populația Rusiei nu ar fi fost considerabil mai mare decât cea a României. Numărul emigranților români, mai ales în Europa, crește an de an și este clar că avem de-a face cu o a doua Românie care trăiește și muncește în afara granițelor țării. În fiecare țară unde sunt comunități majore de români (Italia, Spania, Germania, Portugalia, Austria, Ungaria etc.) avem și distribuție locală prin intermediul operatorilor locali.”
“Toți românii din străinătate (circa 3 milioane, n.red.) pot avea acces la Pro TV Internațional prin cablu, satelit sau internet.”
Planul de extindere
“Nu am reușit până acum să rezolvăm problema distribuției locale în Franța, deși acolo avem o comunitate mare de români. Piața locală de distribuție a înregistrat modificări mari, permanente, au dispărut unii playeri, au apărut alții, au fuzionat companii de cablu. Este dificil să negociezi în asemenea condiții. Sperăm că anul acesta să putem semna contracte de distribuție pentru Franța. De asemenea, urmărim distribuția prin operatori locali în Marea Britanie și Irlanda. Și acolo sunt comunități din ce în ce mai stabile de români.”
La ce se uită românii din afară
“La fel ca în România, programele cele mai îndrăgite de publicul PRO TV Internațional sunt Știrile, Dansez pentru tine, Românii au talent și, evident, telenovelele și serialele.”