Problemele supraproductiei in industria globala a otelului si a producerii unui conflict comercial se vor putea rezolva prin cooperare internationala, a sustinut Paul O’Neill, secretar de stat in Ministerul de Finante al Statelor Unite, in cadrul intalnirilor bilaterale de la Roma din acest weekend, la intalnirea cu Grupul celor aapte Ministri de Finante.

O’Neill a sugerat un schimb de informatii privind productia si resursele de otel. El a declarat ca a dorit sa evalueze posibilitatile reale ale tarilor de a actiona in vederea protectiei industriilor nationale.

O’Neill a avut intrevederi separate cu ministrii de finante ai Germaniei, Italiei, Canadei, Japoniei si Rusiei, tari cu o industrie a otelului puternic dezvoltata. Germania este una dintre cele mai mari producatoare de otel, in timp ce Japonia si Rusia au fost acuzate de lansarea otelului ieftin pe piata americana.

Datorita concurentei neloiale a importurilor ieftine pe piata Statelor Unite, saptesprezece companii de prelucrare a otelului au declarat faliment din 1998, iar 23.000 de muncitori si-au pierdut locurile de munca.

Presedintele George W. Bush a demarat luna trecuta o ancheta in Industria Otelului cu ajutorul Comisiei Internationale de Comert. Daca aceasta constata ca industria Statelor Unite a fost periclitata de importuri, atunci administratia poate impune tarife si cote-parti la otelul importat.

Oficialii americani au sugerat la intalnirea de la Roma ca schimbul de informatii privind productia si resursele de otel, mentionat de P. O’Neill, s-ar putea perfecta in cateva saptamani. O incercare anterioara de acest fel a esuat in 1993, dupa patru ani de negocieri.

Modelul acordului propus de O’Neill, care a rezolvat in 1994 problemele din industria mondiala de aluminiu, implicand cinci tari si Uniunea Europeana, este cel mai fiabil.

Expertii in industrie sustin insa ca asigurarea unui acord care ar implica un numar mai mare de tari este mai dificil de realizat.