EADS, compania mama a producatorului de avioane comerciale Airbus, a anuntat pentru prima oara in ultimii cinci ani pierderi cauzate de costurile mari ale constructiei aeronavelor militare A400M si de intarzierile in lansarea pe piata a Airbus A380, scrie Bloomberg. Compania a inregistrat anul trecut o pierdere neta de 446 de milioane de euro (685 de milioane de dolari), respectiv 56 de centi pe actiune. Profitul net pe cel de-al patrulea trimestru a fost de 259 de milioane de euro (400 de milioane de dolari). Intarzierile survenite in construirea modelelor A400M, A380 si A350, impreuna cu costurile de disponibilizare a peste 1.000 de angajati au eliminat profiturile EADS. Compania a anuntat ca profiturile inainte de calcularea dobanzilor si taxelor inregistrate anul acesta vor creste pana la 1,8 miliarde de euro (2,7 miliarde de dolari).