ProCredit, o bancă de talie mică specializată pe finanțarea afacerilor micro și a întreprinzătorilor din domeniul agricol, încearcă în continuare să atragă clienți pentru serviciul de internet banking și a prelungit cu o lună, până pe 30 iulie, promoția în cadrul căreia nu percepe comisioane pentru activarea serviciului. De asemenea, pentru conturile activate până la sfârșitul lunii viitoare comisioanele pentru plăți naționale și internaționale efectuate prin internet banking vor fi reduse cu 20% pe toată perioada promoției și până pe 30 septembrie. “Prin această facilitate, ProCredit dorește să aducă un plus de mobilitate și rapiditate în tranzacțiile efectuate de clienții săi”, au declarat reprezentanții băncii.