Procurorii au finalizat actele de urmărire în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și alți presupuși complici de-ai săi sunt cercetați pentru favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, iar de luni le vor prezenta acuzațiile, scrie Mediafax.

Surse judiciare au declarat că dosarul în care este cercetat Sorin Ovidiu Vîntu este aproape de finalizare și că de luni începe prezentarea materialului de urmărire penală pentru inculpați.

Până în prezent s-a prezentat la Parchetul instanței supreme pentru studierea actelor omul de afaceri Octavian Țurcan, însoțit de avocatul său.

Sursele citate au mai spus că a fost citat, tot pentru luni, la ora 12.00, și omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat în 16 septembrie, după o săptămână de detenție. El a fost arestat, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, alături de șoferul său, Alexandru Stoian, și de omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, Tribunalul București emițând atunci mandate, pentru 29 de zile, sub acuzațiile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate la această infracțiune. Citiți mai mult despre dosarul în care este acuzat Sorin Ovidiu Vîntu pe www.mediafax.ro