Procurorii DNA au decis să pună sechestru asigurator pe averea lui Marius Petcu, acuzat că din septembrie 2009 și până în martie 2011 a luat mită de la omul de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Sursele citate au precizat că procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ar fi pus sechestru asigurator pe aproximativ 400.000 de euro, banii pe care liderul sindical Marius Petcu i-ar fi luat de la omul de afaceri Petre Scrieciu, din septembrie 2009 și până în 24 martie 2011, când a fost prins în flagrant delict primind 40.000 de euro, care ar fi reprezentat o tranșă pe lunile ianuarie și februarie.
Petcu a fost adus la DNA, vineri, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la omul de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov
Marius Petcu a fost încarcerat, joi seară, în arestul Direcției de Cercetări Penale, după ce instanța supremă a decis ca acesta să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
El declara că este dezamăgit de hotărârea instanței și că nu se aștepta la așa ceva după binele făcut “în ăștia 20 de ani”.
“Cred cu tărie în dreptatea mea și sper să mă întorc cât mai repede între ai mei”, a spus liderul sindical. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.