Procurorii elvetieni iau in considerare initierea unei anchete la banca UBS, cea mai afectata institutie financiara din Europa de catre criza financiara, asupra activitatii managementului in perioada crizei subprime, au scris duminica doua ziare locale, citate de Reuters.
Procurorul Andreas Ochsenbein a declarat ziarului Sonntag ca au existat “cateva discutii individuale, insa acestea nu au fost sub nicio forma interogatorii”. Potrivit publicatiei, procurorii investigheaza daca membrii conducerii UBS au informat corect si complet sau au indus in eroare investitorii .