Producători locali de medicamente au dat afară 500 de oameni anul trecut când s-au înregistrat și 1.000 de ore de șomaj tehnic, conform estimărilor lui Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente generice din România. Asociația grupează companiile Actavis, Antibiotice, Biofarm, Egis, Gedeon Richter, LaborMed, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Teva, Antibiotice.

“Nici nu poate fi vorba de profit în aceste condiții pentru că noi susținem sistemul de stat. Acum când plătesc (autoritățile – n.red.) avem senzația că ni se fac o favoare”, a spus Damian.

Recent, Lucian Duță, președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate a afirmat că deși este un an de criză producătorii farma și-au luat banii.

“În România lui 2010 cea mai profitabilă este industria farma. Situația este dezastruoasă pentru că banii fondului național se scurg către consumul de medicamente. În 2009 a fost o creștere bruscă a costurilor cu 300 de milioane de euro, ceea ce a dezechilibrat bugetul CNAS”, a declarat Duță citat de Mediafax.