Producătorul de îmbrăcăminte VF Corporation, care deține brandurile North Face și Nautica, va acumpăra compania de încălțăminte Timberland, într-o tranzacție de 2 miliarde de dolari în numerar, menită să-i extindă prezența pe piața echipamentelor sportive și de agrement, scrie Financial Times. Oferta de 43 de dolari pe acțiune este cu 43% mai mare față de prețul de închidere de vineri al acțiunilor Timberland. Veniturile producătorului de încălțăminte vor urca la 1,6 miliarde de dolari anul acesta, din care jumătate vor proveni din afara SUA.

“Credem că poziționarea unică a brandului Timberland va completa perfect portofoliul nostru”, a declarat Eric Wiseman, directorul executiv al VF.