Producătorul de componente auto Compa Sibiu (CMP), controlat de salariați, și-a majorat profitul cu 70% în primele nouă luni ale anului, până la 21,2 mil. lei (4,8 mil. euro). În trimestrul al treilea profitul a urcat de patru ori, la 2,7 mil. lei.

“Vânzările de automobile noi sunt în scădere semnificativă pe plan european, însă Compa ar putea să beneficieze de faptul că este o companie de outsourcing, sunt mai ieftini și pot să atragă producție în România în urma delocalizării acesteia dinspre vest spre est”, spune Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj. Analiștii mai spun că firma ar putea fi ajutată și de o posibilă dinamizare a pieței de mașini second-hand care să diminueze impactul scăderii pe piața de auto noi.

Conducerea companiei nu a putut fi contactată ieri pentru a oferi detalii.

Compa este un unul dintre puținele exemple de succes ale programului din anii 2000 de privatizare în masă prin metoda MEBO. Firma a reușit să se restructureze și să se dezvolte cu for­țe proprii, fără sprijinul unui acționar puternic, și a cunoscut o creștere accelerată a vânzărilor mai ales în ultimii ani, ajun­gând unul dintre cei mai mari exportatori români cu capital autohton.

Vânzările Compa au avansat în nouă luni cu 12,6% și au ajuns la 391,4 mil. lei (88,3 mil. euro), ajutate de exporturi. Compa are ca parteneri giganți precum Delphi și Honeywell din SUA, respectiv Bosch – Germania, state care până recent nu au fost afectate semnificativ de criza din zona euro, dar care încep și ele să resimtă efectele scăderii pieței auto.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro