Producătorul de lactate Tnuva România, parte a grupului israelian Tnuva, a cerut în instanță, la finele săptămânii trecute, declanșarea procedurii de insolvență, primul termen de judecată având loc chiar marți.

Cererea a fost introdusă la Tribunalul Ilfov în data de 6 ianuarie.

Potrivit unor surse din piață, Tnuva și-a anunțat furnizorii la începutul acestei săptămâni că a intrat în insolvență.

Ziarul de business Globes cita, în luna noiembrie a anului trecut, surse potrivit cărora Tnuva ia în calcul retragerea de pe piața din România din cauza pierderilor “masive”, iar operațiunile vor fi închise dacă nu se va găsi un cumpărător.

Potrivit Globes, Tnuva a investit din 2005 aproximativ 300 milioane șekeli (60 milioane euro) în România, iar retragerea de pe piață este una dintre primele chestiuni de care se va ocupa noul președinte al companiei, Șlomo Rodev.

Firma Tnuva Romania Dairies, specializată în fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, a avut în 2010 o cifră de afaceri de 71,8 milioane de lei (17 milioane de euro) și pierderi nete de 64 de milioane de lei (15 milioane de euro).

În 2009, afacerile companiei erau de aproape 90 de milioane de lei (21 milioane euro), iar pierderile nete depășeau 95 de milioane de lei (22,6 milioane de euro).

Într-un singur an, respectiv 2010, producătorul de lactate a disponibilizat aproape 130 de angajați, ajungând să înceapă anul 2011 cu o organigramă de 165 de persoane, reise din datele de la Ministerul Finanțelor.

Tnuva a intrat în România în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a finanțat operațiunile locale ale grupului cu 15 milioane euro.

Globes nota că Tnuva a fost afectată sever de efectele crizei mondiale în România, compania reușind cu greu să concureze cu importurile de lactate mai ieftine. Totodată, producția Tnuva România era cu 50% mai scumpă decât a lactatelor românești, potrivit ziarului israelian.

În iulie 2008, grupul israelian a cumpărat participațiile minoritare la Tnuva România Dairies pentru 60,7 milioane șekeli (12 milioane euro), preluând integral subsidiara locală.

Tnuva a închis în luna martie 2011 ferma de vaci de la Adunații Copăceni, deoarece nu era profitabilă. Ferma asigura 25% din materia primă a fabricii de lactate Tnuva de la Popești

Leordeni. Conducerea companiei preciza atunci că fabrica primește suficientă materie primă de la furnizorii din afara grupului.

Ferma fusese cumpărată de Tnuva cu un milion de euro și modernizată ulterior.