Intel, subsidiara locală a celui mai mare producător de microprocesoare din lume, caută 11 studenți care să lucreze pe perioada verii la dezvoltarea de soluții software pentru platforme mobile sau dispozitive integrate (embedded). Anul 2014 este cel de-al doilea an în care Intel România Software Development Center, centrul de cercetare și dezvoltare software deschis de Intel la București, recrutează studenți. „Programul Intel Summer Experience se adresează studenților din anii I, II și III de la facultăți cu profil tehnic care doresc să își petreacă vara colaborând la proiecte de cercetare și dezvoltare de software, pe arhitectură Intel. Pentru cei mai talentați dintre ei, va exista oportunitatea conversiei în angajați full time sau extinderea stagiului de internship“, spun reprezentanții companiei. Anul trecut, pentru cele 11 poziții deschise, compania a primit peste 800 de CV-uri, iar 6 dintre cei 11 tineri au fost angajați.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.03.2014