Producătorul chinez de echipamente telecom ZTE, dar și firma de medicamente Terapia Ranbaxy sunt printre investitorii interesați de preluarea halelor fabricii Nokia de la Jucu după închiderea acesteora, susține Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj.
“Există interes din partea Terapia Ranbaxy în preluarea halelor de la fabrica Nokia din Jucu și din partea unei companii chineze. Am fost contactați de cei de la ZTE și mai discutăm cu alți doi investitori, care nu au decis dacă doresc teren suplimentar sau doresc din aceste hale. Terapia dorește să preia halele de la Jucu, pentru o extindere de producție. Am purtat discuții serioase pe această temă. E o ofertă serioasă a celor de la Terapia”, a declarat Tișe. Potrivit acestuia, decizia de alocare a halelor va aparține companiei Nokia, acest lucru fiind prevăzut în contractul încheiat cu CJ Cluj.
“Nokia va decide cui va da halele, nu noi, așa este prevăzut în contract, cu respectarea specificului de activitate, adică din aceeași gamă, de electronice. Decidenții sunt cei de la Nokia. Nokia a anunțat că este o societate de consultanță și de avocați care se ocupă de negocierea cu alte companii pe tema halelor. Noi încercăm în discuțiile cu Nokia să găsim o soluție să avem și noi un rol în a decide cine vine acolo. Dacă cei de la Nokia acceptă și CJ acceptă, se poate ca Terapia să preia halele”, a spus Tișe.
El a precizat că în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu, compania Bosch face probe de sol pentru 20 de hectare necesare unei viitoare investiții. Nokia va închide fabrica de la Jucu până la sfârșitul anului, iar 2.200 de angajați își vor pierde locurile de muncă. ZTE Corporation a fost înființată în 1985, la Shenzhen, și derulează în prezent activități în peste 140 de țări. În 2010, compania a avut afaceri de peste 7 mld. euro.