Grupul polonez Maspex, care produce in Romania sucurile Tymbark si produsele instant La Festa, a semnat marti acordul de preluare a 20% din titlurile producatorului de paste fainoase Arnos Oradea, dupa ce in luna noiembrie a anului trecut a platit aproximativ 7 milioane de euro pentru 80% din actiunile companiei oradene.

“Am considerat ca este mai bine sa vindem si pachetul de 20% pe care il mai detineam in Arnos. Banii pe care i-am obtinut in urma acestei tranzactii vor fi investiti, in masura in care va fi nevoie, intr-o alta companie pe care familia mea o detine in Oradea, Paradigma Group”, a declarat Gere Szabolcs, fostul director comercial al Arnos. El a mentionat ca Paradigma Group a fost infiintata in anul 2004, cu activitate in domeniul consultantei, activitate care ar putea fi schimbata insa in viitorul apropiat. “Ieri (marti – n. red.) a fost incheiata preluarea totala a companiei Arnos de catre grupul Maspex. Primul pas a fost facut la sfarsitul anului trecut atunci cand a fost preluat pachetul majoritar al companiei. Familia Gere ne-a sustinut in aceasta perioada si ne-a ajutat sa cunoastem profilul companiei si suntem deschisi sa ii sustinem in proiectele lor ulterioare”, a declarat Krzysztof Grabowski, presedintele Tymbark Maspex Romania. Reprezentantii celor doua companii nu au precizat valoarea tranzactiei, insa potrivit sumelor vehiculate in piata in cazul primei etape a deal-ului (6-7 mil. euro), fondatorii Arnos au mai incasat saptamana aceasta alte 2 mil. euro. Inainte de a semna cu cei de la Tymbark, reprezentantii Arnos au purtat discutii de vanzare cu mai multi jucatori din afara tarii pentru a putea intari pozitia marcii in piata si a continua dezvoltarea companiei. In acelasi timp, oficialii Maspex erau interesati de achizitionarea unui jucator local dupa ce timp de aproximativ doi ani au analizat posibilitatea de a-si aduce divizia de paste Lubella in Romania. Szabolcs a adaugat ca incepand cu data de 1 octombrie a acestei luni, atat el cat si ceilalti membri ai familiei sale isi vor inceta activitatea in cadrul companiei Arnos. “Echipa de vanzari a companiei Arnos a fost inglobata in structura Tymbark, iar in prezent directorul comercial al Tymbark are in subordine activitatea ambelor companii”, a spus fostul actionar al Arnos. Arnos Oradea a fost infiintata in 1992 de catre doi investitori locali, Arpad si Janos Gere. Compania era cel de-al patrulea jucator din piata locala a pastelor, cu o cota de 10% si afaceri estimate la peste 5 mil. euro, in momentul in care a fost achizitionat de producatorul sucurilor Tymbark. Producatorul din Oradea a finalizat anul trecut cu afaceri de 3,8 mil. euro, in crestere cu 22,5% fata de anul precedent, un profit net de 0,7 mil. euro si 90 de angajati. In aceeasi perioada, Tymbark Maspex a realizat afaceri de 57 mil. euro, un profit net de un milion de euro, cu un total de 650 de angajati.