Productia industriala a Slovaciei a scazut pentru a opta luna consecutiv in mai, pe fondul crizei economice mondiale care a redus cererea de pe pietele externe pentru produsele statului est-european destinate exportului, scrie Bloomberg. Productia industriala a scazut cu 23,9% fata de aceeasi luna a anului trecut, comparativ cu luna aprilie, cand productia s-a redus cu 24,7%, potrivit Oficiului slovac de statistica din Bratislava. Economia slovaca este orientata catre pietele de export si a avut de suferit vizibil de pe urma crizei, in 2009 fiind estimata sa se contracte cu 6,2%.