Productia industriala aferenta primelor noua luni ale acestui an s-a majorat cu 3,3%, atat in volum absolut, cat si in conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare.
In septembrie, productia a avansat, fata de luna corespunzatoare din 2002, cu 3,7%, in volum absolut, si cu 0,2%, in conditii comparabile.
“In luna septembrie, cresterea a fost aproximativ egala cu cea inregistrata la sfarsitul primelor opt luni, situandu-se in jurul a 3,3%”, au precizat surse din cadrul Institutului National de Statistica.
Pe ansamblul primelor noua luni, industria prelucratoare a consemnat o majorare de 4% a productiei, in vreme ce in productia, transportul si distributia de energie electrica si termica, gaze si apa calda progresul a fost de 5,3%.
Societatile din industrie au raportat o majorare a cifrei de afaceri de 5,1%, in primele opt luni.
Investitii straine – 753 mil. euro
Valoarea totala a capitalului social subscris de companiile cu participare straina la capital inmatriculate in Romania s-a ridicat, in primele noua luni, la 753,1 milioane euro (879,1 milioane dolari), potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului.
Cifra cuprinde valoarea subscrierilor de capital la inmatricularea de societati din perioada de referinta, la care s-au adaugat majorarile de capital si s-a scazut capitalul social subscris de societatile radiate din Registrul Comertului.
Numarul societatilor infiintate in perioada analizata a fost de 5.050, valoarea cumulata a capitalului social subscris fiind de 44,48 milioane dolari.
Numai in luna septembrie au fost infiintate 582 de noi firme, cu o valoare cumulata a capitalului subscris de 1,89 milioane euro (2,21 milioane dolari). Tot atunci, un numar de 358 de societati si-au majorat capitalul social cu o suma totala de 67,5 milioane euro (78,8 milioane dolari), iar alte 279 de societati, insumand un capital social de 16,82 milioane euro (19,63 milioane dolari), au fost radiate de la Registrul Comertului. Totodata, cesiunile de capital social operate la 242 de firme au totalizat 26,93 milioane euro (31,44 milioane dolari).
In consecinta, soldul investitiilor la capitalul companiilor cu participare straina din Romania s-a cifrat, in septembrie, la 25,65 milioane euro.
Valoarea totala a capitalului social in valuta investit in Romania dupa 1991 se ridica, la sfarsitul lunii septembrie, la 8,65 miliarde euro (10,09 miliarde dolari), aferenta unui numar de 95.645 de societati.
In clasamentul principalelor tari de provenienta a capitalului subscris in valuta conduc Olanda, cu 1,46 miliarde euro, urmata de Franta, cu 867 milioane euro, Germania – 793,6 milioane euro si SUA – 596 milioane euro.