Producția industrială, unul dintre cei mai importanți indicatori din economie, a înregistrat în aprilie o creștere de 2,6% comparativ cu aceeași lună din 2011, surprinzând pozitiv după evoluția nefavorabilă din primul trimestru.
Față de luna martie, producția industrială a făcut un salt de 1,1%, ca serie ajustată sezonier.
În primul trimestru, producția industrială a frânat vizibil în contextul slăbirii cererii externe pe fondul problemei datoriilor suverane cu care se confruntă Europa.
Analiștii ING Bank remarcă accelerarea semnificativă a producției industriale în luna aprilie, dar consideră că este greu de crezut că cifrele nu vor indica o înrăutățire a acestui indicator în mai sau iunie.
Cu toate acestea, având în vedere evoluția din primul trimestru, ING Bank anticipează că există șanse ca producția industrială să fie mai puternică în al doilea trimestru în termeni trimestriali ajustați sezonier și astfel să susțină creșterea economică din T2.
Totuși, majoritatea analiștilor anticipează că în acest an industria, unul dintre principalele motoare ale economiei, va avea o contribuție mai slabă la PIB, astfel că se impune stimularea investițiilor pentru a ajuta economia. Industria are o pondere în PIB de circa 27%. Pe serie brută, producția industrială a rămas la același nivel cu cel din aprilie 2011.
Cumulat pe primele patru luni din acest an, producția industrială a înregistrat o creștere de 1,1% pe serie ajustată, dar o scădere de 0,2% pe serie brută comparativ cu ianuarie-aprilie 2011.