Productia industriala ar putea creste in perioada aprilie – iunie cu circa 7,2% fata de intervalul similar din 2006, avansul anticipat pentru primul semetru fiind de 7,4%, potrivit unei analize conjucturale realizate de Comisia Nationala de Prognoza (CNP) in randul managerilor de firme.
Comparativ cu primele trei luni ale anului, companiile chestionate anticipeaza ca avansul productiei industriale aferente celui de-al doilea trimestru este de 7,4%.
In primul trimestru al acestui an, productia industriala a scazut cu 2,7% comparativ cu ultimele tre luni ale anului trecut, insa fata de primele trei luni din 2006 a fost inregistrat un avans de 7,7%.
“Cresterile inregistrate la unele ramuri ale productiei industriale peste estimarile anterioare, atat fata de trimestrul anterior, cat si comparativ cu perioada similara a anului 2006, denota o adaptabilitate in crestere a societatilor comerciale la cerere, dar si o revenire pe un trend ascendent ca in cazul industriei usoare, in special a produselor textile, pentru care erau asteptate evolutii negative”, se spune in studiul CNP. Mediafax